Iată că ne-am apropiat de finele catehezei noastre pe tema deprimării, cercetând lucrarea minunată a părintelui Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, Ed. Sophia, București, 2001. Tema de astăzi este Bucuria cea în Dumnezeu, cea care aduce sufletului și trupului deplinătatea simțirii binecuvântării lui Dumnezeu în viața pe care am primit-o în dar de la El. Este recunoștință și împlinire în tot ceea ce atinge. Dar este bucuria orice fel de stare euforică sau orice plăcere pe care o poate simți omul? Părintele Spiridonos ne răspunde că bucuria, dacă nu se află în legătură directă cu viața în Dumnezeu, nu poate dărui starea neîncetată de bine pe care o dorește fiecare om, pentru că doar în Dumnezeu există caracterul veșnic al împlinirii omului:

„Terminând această cărticică, vom oferi încă un leac împotriva deprimării. Este bucuria cea în Dumnezeu. 

Bucuria în Dumnezeu nu este râsul, cântatul, dansatul, chefuitul, petrecerile, chiotele. Bucu­ria în Dumnezeu este o stare lăuntrică. ,,Este tresărirea sufletului”, spune Sfântul Vasile cel Mare (PG. 31, 225 B). Bucuria în Dumnezeu este satisfacţic1 interioară, dulceaţa sufletului, blân­deţea, liniştea, cucernicia şi bucuria mulţumitoare şi uitarea celor urâte şi toate acestea la un loc. Este, după Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,deplinătatea lucrurilor” (P.G. 56, 97). 

Această bucurie nu stă doar în manifestări exterioare. Nu pentru că nu ar putea avea şi astfel de manifestări, precum zâmbetul, aerul de sărbătoare etc., dar nu stă numai în acestea. Poate exista şi fără acestea, chiar dacă, după Sfânta Scriptură, ,,inima veselă înseninează faţa, care-i străluceşte de bucurie” (Pilde 15, 13). 

Este însă posibil ca faţa să nu exprime bucu­ria pe care o are sufletul. Faţa scăldată de lacrimi poate să fie, însă inima omului să se bucure. De asemenea, este posibil ca omul să fie îndurerat, dar în adâncul său să se bucure. 

Creştinul se bucură când simte prezenţa lui Dumnezeu. Se bucură când e aproape de oameni. Se bucură din dragoste şi pentru Dumne­zeul cel iubit, şi pentru oamenii prezenţi cei iubiţi. 

Creştinul se bucură când făptuieşte binele şi dreptatea. Şi precum spune Sfântul Teodorit, „aceştia care făptuiesc binele şi dreptatea sunt plini de adevărata bucurie(P.G. 81, 496)..” (pp. 102-103)

Acestor câtorva rânduri urmează altora care ne vor aduce ajutor sufletesc, în lectura pe care o atașăm în rândurile de mai jos. De asemenea, lucrarea părintelui Spiridonos se încheie cu un buchet de citate scripturistice înmiresmate cu nădejde și îndemnuri la bucuria cea nepieritoare pe care o dăruiește Dumnezeu pururea celor ce se încred în El. 

Să citim împreună și să ne îmbogățim sufletele în cunoașterea vieții dumnezeiești, în care nu există deprimare, pentru că golul acesteia este umplut prin credință, iubire și nădejde de prezența harului Duhului Sfânt:

Catehezele online au loc prin aplicația Zoom în fiecare miercuri de la orele 19.00. Pentru înscrieri: parohia.vaxjo@gmail.com

În această cateheză, ne ocupăm de cercetarea vieții monastice ca metodă de prevenire a oricărei manifestări a deprimării, ca una care este chipul de viețuire îngeresc, o ridicare dinspre omenesc la cele dumnezeiești în toate aspectele vieții. 

Deși suntem mireni și multe dintre lucrurile pe care le citim în viața monastică nu ni se adresează întocmai, pentru că sunt rânduieli specifice voturilor monahale, totuși găsim în ele multe aspecte folositoare ce țin de viața creștinească în general și care, însușite în mod adecvat, pot aduce mult ajutor și folos în viața fiecăruia dintre noi. 

„Aceasta nu este unul dintre leacurile despre care am vorbit, ci este un leac care se bucură de toate celelalte, care le cuprin­de pe toate. Este o întreagă viaţă tămăduitoare. Este un mod de viată care: 

– nu cunoaşte deprimarea, de vreme ce tră­ieşte întristarea cea după Dumnezeu; 

– nu cunoaşte frica de moarte, de vreme ce are neîncetat amintirea morţii cea după Dumnezeu;

– nu cunoaşte nefericirea şi lipsurile, de vreme ce trăieşte neîncetat L., sărăcia şi strâmtora­rea cea după Dumnezeu; 

– nu cunoaşte deznădejdea, de vreme ce trăieşte fără ajutor omenesc, doar cu nădejdea la Dumnezeu; 

– nu cunoaşte singurătatea, de vreme ce trăieşte îndepărtarea de lume cea pentru Dumnezeu; 

– nu cunoaşte plictiseala şi urâtul, de vreme ce trăieşte în liniştea şi tăcerea cea după Dumnezeu. 

Toate aceste cuvinte: deprimare, frică, neferi­cire, frică de moarte, împuţinare, nelinişte, dis­perare, singurătate, plictiseală, urât şi toate cele asemănătoare lor sunt necunoscute adevăratei vieti  monahale în Ortodoxie.” (Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, Ed. Sophia, București, 2001, pp. 93-94). 

Să citim împreună despre chipul îngeresc al viețuirii celor care împlinesc vocația de a fi neîncetat și în toate aspectele vieții în bucuria lui Dumnezeu care nu se împuținează niciodată: 

Catehezele online au loc prin aplicația Zoom în fiecare miercuri de la orele 19.00. Pentru înscrieri: parohia.vaxjo@gmail.com