Candela de duminică nr. 86/17.10.2021

Editorial
Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – Luca 8, 5-15) și a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic (Ioan 17, 1-13)

„Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3)

Dumnezeu a semănat în fiecare dintre noi chipul Său spre a-L cunoaște și suntem responsabili de păstrarea și creșterea acestui chip spre asemănarea cu El. De ce este important să cunoaștem pe Dumnezeu? Pentru că este menirea noastră, pentru aceasta am fost creați, să cunoaștem Adevărul spre viața cea veșnică. Orice îndepărtare de Dumnezeu ne trimite pe tărâmul părerilor care ne înfumurează și încurajează spre căderea în păcat. Sfântul Iosif Isihastul spunea: Este mare darul lui Dumnezeu de a cunoaște adevărul. Și acest adevăr ne-a spus Domnul că ne eliberează din păcat. Așadar, atunci când ne îndepărtăm de păcat cu ajutorul harului dumnezeiesc, începem să trăim în Adevăr. Adevărul nu se cunoaște doar rațional, ci mai cu seamă prin trăire, după cum nu putem reduce viața la închipuirile minții noastre. Dumnezeu nu este cunoscut doar prin cărți sau povestiri, ci ne împărtășim direct de harul Său prin unirea cu El. Hristos se face cunoscut după Învierea lui Luca și Cleopa la frângerea pâinii, cu toate că până atunci le vorbise pe cale din Scripturi. Așadar, trăindu-L, rugându-L, mâncând Trupul Său și bând Sângele Său Îl cunoaștem pe Dumnezeu și răsare în noi cu multă roadă vlăstarul vieții veșnice.

Candela de duminică nr. 85/10.10.2021

Duminica a 20-a după Rusalii
(Învierea fiului văduvei din Nain – Ev. Luca 7, 11-16)
„Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu”


Există mai multe feluri de frică și, adeseori, când este vorba despre frica de Dumnezeu, mulți se gândesc la o anumită frică de a nu fi cumva pedepsit pentru păcatele săvârșite. Însă cei care caută sensul adânc al lucrurilor află că nu este vorba despre o astfel de frică înaintea lui Dumnezeu, pentru că pedeapsa pentru păcat o atrage fiecare prin îndepărtarea de Dumnezeu. Ci este vorba despre teama firească pe care o provoacă iubirea și comuniunea celor apropiați, frica de a nu răni sau a îndepărta pe cineva drag. Astăzi, când Evanghelia ne aduce înainte învierea fiului văduvei din Nain, suntem, iată, martorii unei frici nu în fața morții, ci în fața învierii, care are ca urmare slăvirea lui Dumnezeu. Așadar, frica Domnului nu este o frică patologică, pentru că o astfel de frică nu ar putea aduce recunoștința, bucuria, nădejdea și apropierea de Dumnezeu pe care le-au arătat cei de față la învierea tânărului de către Hristos. Așa este frica iubirii de Dumnezeu, este începutul înțelepciunii (Pilde 1, 7), este martoră a minunilor și plină de slava dumnezeirii.

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Candela de duminică nr. 84/3.10.2021

Editorial

Duminica Duminica a 19-a după Rusalii
(Predica de pe munte, iubirea vrăjmașior – Ev. Luca 6, 31-36 )
 
„Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea.”

Hristos vorbește în Evanghelia de astăzi celor care nu vor să fie păcătoși: … dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii fac același lucru. Este o chemare la care trebuie să luăm aminte mai mult, întrucât faptele noastre contrazic părerea bună pe care o avem de multe ori despre noi înșine. A face bine pentru a primi un bine nu este creștinește, pentru că și păcătoșii fac același lucru. Însă a face bine chiar și celor care ne fac rău este un lucru dumnezeiesc, pentru că  Dumnezeu este bun cu cei nemulțumitori și răi. Chemarea noastră este de a iubi dincolo de legea iubirii lumești – îți fac bine ca să profit la un moment dat de ceea ce ți-am făcut. Să iubim, așadar, dumnezeiește, fără să nădăjduim ceva în schimb, doar pentru că Dumnezeu ne-o cere, doar pentru a fi în comuniune cu El, întru asemănarea cu El: Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Candela de duminică nr. 83/26.09.2021

Duminica Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
(Ev. Luca 5, 1-11)

„Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.”

De multe ori Domnul îngăduie să avem lipsă, pentru a ne îndestula mai apoi în viață, dar mai cu seamă în credință. Nu este mereu momentul pentru a primi, dar este mereu vremea pentru a avea încredere în Dumnezeu. Cu răbdare vom primi toate cele nădăjduite și mult mai mult decât atât, ne vom umple de îndestularea sufeltească, pe care doar Domnul o poate da. Apostolii au pescuit astăzi din belșug, la îndemnul Mântuitorului, după ce înainte nu prinseseră nimic o noapte întreagă. Urmarea acestei pescuiri minunate nu a fost dorința lui Petru și a celorlalți de a îi cere lui Hristos să fie pescar, ci aceea a pescarilor de a-L urma și de a deveni asemenea Lui. Așa să fie și pentru noi, ca orice bucurie și îndestulare să fie un prilej de a-i urma Domnului prin milostenie, iubire, iertare, pocăință și toate faptele credinței!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Candela de duminică nr. 82/19.02.2021

Editorial la Duminica după Înălțărea Sfintei Cruci (Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1)

„Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” 

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit întreaga lume și ne-a cerut un singur lucru: mântuirea sufletului. Lumea este un dar pentru noi toți și nu un câștig. Singurul nostru câștig este mântuirea, dobândirea harului lui Dumnezeu, folosirea monedei iubirii pentru a înmulți harul din noi și din ceilalți. Pentru că a stăpâni lumea se poate face doar prin binecuvântarea lui Dumnezeu, după cum a rostit El Însuși la facerea lumii. Iar fără binecuvântarea lui Dumnezeu devenim hoți, tâlhari, tirani față de lume și față de aproapele, riscând să pierdem din suflet pe cât câștigăm din lume. Să nu ne rușinăm să împlinim poruncile lui Dumnezeu și să îndrăznim să Îl mărturisim prin iubirea, credința și nădejdea noastră în El. Să ne rușinăm mai degrabă de păcat și de tot ce este urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca și El să nu Se rușineze de noi la Judecată. Aceasta, dacă vrem să ne apropiem de Dumnezeu, căci Domnul Însuși spune: „Oricine voiește…”

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Candela de duminică nr. 81/ 12.09.2021 – Hramul parohiei noastre

„După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului,
ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”(Ioan 3, 14)

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ev. Ioan 3, 13-17)

Hramul parohiei noastre, Înălțarea Sfintei Cruci, este un prilej minunat ca în fiecare an să ne amintim și să sărbătorim posibilitatea dobândirii vieții veșnice prin Răstignirea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Toate le-a făcut Hristos pentru noi, din iubire, fără să ceară altceva decât să ne îndreptăm ochii trupești și sufletești la El, acolo, pe Cruce, și să putem primi puterea de a înainta pe calea mântuirii, pe calea Învierii. Calea Crucii este calea Învierii, pentru că din iubirea jertfelnică se naște viața, iar prin Jertfa Domnului ne naștem spre Învierea Lui, spre viața cea veșnică. Iată scopul Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului, din iubirea Lui Dumnezeu pentru lume se naște Jertfa, iar din Jertfă se naște Viața: Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. (Ioan 3, 16). Să ne ajute Domnul să ne învrednicim cu toții de viața care vine prin Sfântă Crucea Sa, AMIN!

Candela de duminică nr. 80/5.09.2021

Suntem puși în fața unei aparente dileme: să iertăm și noi pe cei care ne sunt nouă datori sau nu. Mulți ar spune că răspunsul este clar, mai ales după ce am ascultat sau am citit Evanghelia de astăzi, se cade să iertăm. Și totuși, pentru că nu facem așa de fiecare dată, rămâne o dilemă, o necunoscută în ecuația noastră interioară. Ne-am însușit noi îndemnul Evangheliei astfel încât să nu ne putem această problemă? Atunci înseamnă cu nu mai judecăm ce spun sau ce fac ceilalți, nu mai osândim, nu mai considerăm că ceilalți sunt vinovați pentru eșecurile noastre. Dacă iertăm, atunci nu mai contorizăm, nu mai controlăm, nu ne mai interesează atât de mult cei din jur, ci mai ales ceea ce suntem și facem noi înșine. Altfel, avem de suferit, pentru că atragem judecata pe care noi o facem asupra altora, chiar asupra vieții noastre. Să urmăm lui Dumnezeu, Cel Care ne iartă, doar pentru că Îi cerem! Altfel, cădem în viclenie și, deși iertați, nu iertăm, deși nejudecați, judecăm, deși neosândiți, osândim. Să ne asemănăm, așadar, Celui pe Care Îl rugăm să ne ierte, de fiecare dată când spunem Tatăl nostru, și să ne îndepărtăm de asemănarea cu cel de care ne rugăm Tatălui să ne izbăvească, adică de cel viclean.

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Candela de duminică nr. 79/29.08.2021

„Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.”(Matei 17, 21)

Cu toții avem momente de cădere sufletească și, într-un fel sau altul, ne îndepărtăm de Dumnezeu. Atunci devenim mai puțin credincioși, pentru că faptele necredinței noastre dovedesc aceasta: fie nu mai ținem post, nu ne mai rugăm așa mult, fie evităm să ajungem la Sfânta Liturghie și amânăm mereu Spovedania și Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos. Ce observăm atunci în viața noastră? Un lucru este cert, ca și în Evanghelia de astăzi, că nu putem îndepărta răul din viața noastră ori a celorlalți. Nu mai putem face binele, pentru că nu ne mai hrănim cu binele adevărat care vine doar prin Dumnezeu și iubim din ce în ce mai puțin pentru că nu ne mai hrănim cu iubirea Lui în noi. Ne asemănăm, așadar, apostolilor care nu au putut să îndepărteze duhul necurat, deși primiseră această putere de la Hristos Însuși. De altfel, dacă ne lăsăm duși de valul necredinței, riscăm să ne asemănăm lui Irod, care l-a decapitat pe Sfântul Ioan Botezătorul fără să intenționeze neapărat acest lucru, și totuși, el a fost cel care a rostit porunca uciderii, forțat de promisiunea făcută propriilor patimi. Care este soluția? Hristos Însuși ne-o dă: să fim credincioși, să mutăm munții mai întâi dinlăuntru nostru, să facem faptele credinței, ca aceasta să fie vie și lucrătoare: să ne rugăm și să postim, să facem milostenie, să iertăm și să fim iertați și sfințiți prin Sfintele Taine rânduite de El în Biserica Sa, pe care porțile iadului nu o vor putea birui!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Candela de duminică nr. 78/22.08.2021

„El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt;
nu vă temeți.”(Matei 14, 27)

Suntem copleșiți câteodată de furtuna vieții și de incertitudinile ei și oscilăm adesea între credință și necredință. Ce facem atunci când ne adresăm Domnului, văzându-L apropiindu-Se de noi? El vine mergând printre valurile vieții noastre ca și cum ar păși pe limanul liniștii sufletești și trupești pe care și-l dorește fiecare dintre noi. Am vrea și noi să pășim așa ca El și, ca și Petru, Îl rugăm să facă și cu noi o minune, astfel încât să putem. Și, așa, începând timid, înaintăm, mergând peste valurile întristărilor, ale necazurilor și ale neputințelor noastre cu o pace aparte, ce nu ne caracterizează și pe care o recunoaștem ca fiindu-ne dăruită de El. Dar dacă Petru s-a temut de valuri și a început să se scufunde, se va întâmpla și nouă să cădem din credința noastră în Cel Care merge pe valuri ca pe uscat. Și chiar dacă ne afundăm, strigând către Domnul, El ne prinde îndată, mustrându-ne pentru necredința noastră, dar niciodată abandonându-ne. Așadar, pe lângă nădejdea nemărginită în Hristos, primim cunoștința unui fapt minunat: și noi putem merge peste valurile învolburate, doar să rămânem cu ochii lăuntrici ațintiți către El!

Candela de duminică nr. 77/15.08.2021

„Privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor.” (Matei 14, 19)

Este o mare bucurie să avem masa îmbelșugată, dar este o mai mare bucurie să avem pace în inimă și între noi unii cu alții. De aceea, și atunci când ne apropiem de Sfânta Împărtășanie, trebuie să avem grija de a avea pace unii cu alții, de a ierta pe cei ce ne-au greșit și să cerem și noi iertare celor față de care noi înșine am făcut greșeli. Astfel, primim și noi binecuvântarea și ospățul pâinilor înmulțite din cer, care sunt în fapt Hristos Însuși în Sfânta Liturghie, în Sfânta Euharistie. În ziua marelui praznic de azi dedicat Adormirii Maicii Domnului, avem mărturie în Sfânta Evanghelie despre păcea adevărată care nu vine din pregătirea celor materiale, ci mai cu seamă din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și din căutarea împlinirii lui. Acestea Îl coboară pe Dumnezeu în sufletele noastre și în cele ale vieții noastre de zi cu zi, încât, în orice trebuință, Dumnezeu va înmulți cele necesare pentru noi și pentru cei dragi ai noștri, având milă de neputința noastră și vindecând bolile noastre sufletești și trupești. Chiar dacă nu merităm, la rugăciunile Maicii Sale, Dumnezeu se înduplecă și ne împlinește cu milostivire și iubire rugămintea. Amin!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu