Candela de duminică nr. 43/15.11.2020

Slavă Domnului pentru toate! Ne bucurăm pentru încă o duminică în care am putut sluji, deși cu restricții, și nădăjduim că vom putea să ne rânduim astfel încât să se simtă cât mai puțin posibil această limitare. Vom anunța în aceste zile modalitățile prin care să ne putem organiza cât mai bine în situația dată.
Atașăm foaia parohială pentru această duminică și această primă duminică a Postului Nașterii Domnului. Găsiți în „Candela de duminică” binecuvântarea Părintelui Episcop Macarie cu câteva îndemnuri legate de postirea cu smerenie și mărturia dragostei, editorialul preotului despre Evanghelia zilei și repetarea anunțului despre noile restricții.
De asemenea, găsiți și afișul legat de conferințele online organizate de Episcopia noastră a Europei de Nord între 16-23 noiembrie 2020, la care sunteți bineveniți cu toții. Câteva citate ale Sfântului Grigorie Palama sunt adresate tuturor celor care vor să guste din cuvintele pline de hrană duhovnicească ale Sfinților. Să nu uităm nici de proiectul „Citirea Sfintei Scripuri”, prin care părintele Episcop Macarie dăruiește câte o Biblie pentru copii tuturor celor care o vor cere pe adresa biblia@episcopiascandinavia.se.
Domnul să ne ajute la post cu folos și bucurie tuturor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s