Cateheza „Despre Psaltire – alinare, vindecare și putere dumnezeiască”

Miniatură din manuscrisul Psaltirii de la Paris, c. 950

Psaltirea este o carte foarte folositoare pentru suflet, pentru liniștea vieții, pentru dobândirea harului lui Dumnezeu și pentru apărarea împotriva luptelor diavolului. Este o carte a Vechiului Testament care conține 150 de psalmi scriși în mare parte de regele David cu un mileniu înainte de Hristos. Sunt rugăciuni inspirate de Duhul Sfânt, de mare folos în toate aspectele vieții duhovnicești. Prin psalmi regele Saul, primul rege al evreilor, care era tulburat de un demon, se liniștea doar când îl auzea pe David cântându-i din psalmi. Primele cântări ale Bisericii au fost din psalmi și până astăzi avem multe stihuri din psalmi cântate sau mulți psalmi care se citesc, fie în cadrul slujbelor Bisericii, fie acasă de către credincioși. În psalmi avem profeții despre Mântuitorul Hristos, așa cum se întâmplă în Psalmul 21, în care se vorbește despre pătimirea Lui. 

Pentru cei care doresc o bună rânduială duhovnicească, pe lângă postul – posturile de miercuri și vineri, precum și cele de peste an – și rugăciunile rânduite, Psaltirea este de mare ajutor în viața omului, pentru multe probleme sufletești și trupești. De aceea se recomandă binecuvântare de la duhovnic pentru a se citi din Psaltire în mod constant, pentru ca preotul să așeze în rânduială această foarte folositoare faptă, spre a nu cădea în slavă deșartă, în superstiție sau în altă cursă a vrăjmașului.

Repere scrise, suport pentru discuții:


Pentru cei care nu au și doresc să achiziționeze Psaltirea, vă rugăm să ne contactați pe adresa de mail a parohiei: parohia.vaxjo@gmail.com.

Până atunci, aveți la îndemână o ediție digitală mai veche pe care o puteți tipări la imprimantă sau citi direct online:

Viața Sfântului Ioan Botezătorul pentru cei mari și mici

Prin bunăvoința celor de la editura Doxologia, avem gratuit la dispoziție „Viața Sfântului Ioan Botezătorul” în format PDF pentru copii, în special, pe care o puteți citi celor mici și exemplifica în desenele colorate din carte. 

Sfântul Ioan să vă bucure pe toți de la mic la mare!

Link PDF:
https://edituradoxologia.ro/sites/default/files/pdf-gratuit/2020/04/viata_sf_ioan_botezatorul_doxologia.pdf



Cateheza – Despre post

Cei dintâi care au primit porunca postului au fost protopărinții noștri Adam și Eva. Neascultarea a fost desigur păcatul lor, născută din mândria insuflată de șarpele cel viclean, dar porunca de care nu au ascultat a fost aceea a nemâncării din pomul cunoștinței binelui și al răului. Era un post, pentru o vreme, pe care, dacă l-ar fi împlinit, Adam și Eva ar fi ajuns la vremea la care să poată mânca din el fără să moară. Așadar, era un post spre viață. Așa este și postul la care îndeamnă Biserica noastră de fiecare dată, un post spre viață, aici, pe pământ, dar și în ceruri. Iată un îndoit sens al postului: trupește, oprește îmbuibarea, din care se nasc tot felul de boli, și sufletește, dobândește putere de voință și curățire de patimile trupești, întărind și curățind astfel omul, trup și suflet în viața de aici și în continuare, în viața veșnică. 

Deși pare la un moment dat o limitare a libertății omului, postul este de fapt o constatare a libertății lui de voință. A fi liber înseamnă a te putea abține, dacă vrei, iar nu a face lucruri pentru că altfel nu te poți înfrâna. Prin urmare, este o dovedire a celui care se află la cârma voinței omului. Însoțit de rugăciune, postul nu este doar o performanță fiziologică, ci un demers pentru apropierea de Dumnezeu, un urcuș pentru înduhovnicirea omului și dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă cererea, mulțumirea și lauda lui Dumnezeu sunt rugăciunea sufletului, nevoința, postul, metaniile, înfrânările sunt rugăciunea trupului. 

Vom urmări în cateheza de astăzi, sinteza despre post a Pr. Lector Dr. Stelian Ionașcu, lucrarea Despre posturi, pe care o găsiți la Biblioteca de duminică de la pangar a parohiei noastre.

Repere scrise, suport pentru discuții

Cateheză – Repere istorice, culturale și legale ale statutului parohiei în Biserica Ortodoxă Română

Chivot din secolul al XVI-lea, Muzeul de Artă al României

Pentru că în duminica trecută ne-am întâlnit pentru a discuta statutul parohiei noastre în fața autorităților suedeze, se cuvine să cercetăm în această cateheză online care este statutul comunității noastre în Biserica Ortodoxă Română din care facem parte. Ne vom opri în această cateheză nu doar în aspectele legale, care vor fi anexate ca atare, despre parohie, preotul paroh, adunarea parohială, consiliul și comitetul parohial ș.a., ci și asupra încadrării acestora în contextul evoluția dezvoltării Bisericii noastre de-a lungul timpului, prin câteva repere istorice, culturale și liturgice. 

Este important să știm moștenirea pe care ne-au lăsat-o cu trudă, cu jertfă și uneori cu sânge înaintașii noștri. Suntem tributari transilvănenilor pentru statutul BIsericii Ortodoxe Române din Transilvania, pe care Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna l-a întocmit în 1868. Principiile acestui statut vor sta la baza statutelor de organizare ale Bisericii Ortodoxe Române, din 1925 și din 1948, principii prezente și în cele ce au urmat până azi – cel mai recent publicat în februarie 2020. Trebuie să fim conștienți de ceea ce avem pentru a nu pierde din inconștiență lucrurile bune care s-au clădit cu greu. Iar pe de altă parte, este important să fim conștienți de ce putem înfăptui împreună cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuire și pentru binele comun. Dumnezeu să ne ajute tuturor spre tot lucrul cel bun!

Repere scrise, suport pentru discuții

Cateheză – Despre Sfinții Împărați Constantin și Elena

Într-o lume a persecuțiilor asupra creștinilor și a blamării lui Hristos prin orice mijloace, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost cel care și-a asumat credința fără să se rușineze și ducând-o mai departe, a făcut din credința în Hristos o virtute pentru mediul social în care a trăit. Cunoaștem că Sfântul Constantin cel Mare a dat edictul de la Milan prin care a fost dată libertate creștinilor, dar activitatea lui de binefacere, nu doar pentru creștini, dar pentru toți cetățenii imperiului, depășește cu mult acest gest.

Modul lui de a conduce a făcut ca, privind acum, după 1700 de ani, să înțelegem că nu personalitatea lui, deși remarcabilă, a adus o pace și o stabilitate, atât în stat, cât și în Biserică, prin credința lui și a mamei sale, Sfânta Elena. Prin viața și prin activitatea lor, lumea a fost binecuvântată prin îndemnuri personale, dar mai cu seamă legislative de a ajuta pe cei în nevoi, de a apăra copiii și familia, atât a cetățenilor, cât și a sclavilor. Iar pentru aceștia din urmă, Sfântul Constantin a îndemnat la eliberarea lor, urmând Îndemnul Sfântului Apostol Pavel în Epistola către Filimon: „căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos” (1 Corinteni 7, 22).

De aceea sunt numiți „întocmai cu Apostolii”, pentru că au dus facerea de bine potrivit credinței lui Hristos, după posibilitățile vremii, până la marginile imperiului și dincolo de acesta, în duh de pace și libertate de alegere, respectând chipul lui Dumnezeu în om din orice semen. Sfinții Împărați s-au dedicat cu toată inima înnobilării vieții omenești prin Hristos, după cum mărturisește Sfântul Constantin: „de aceea eu ţi-am oferit sufletul meu curat, cu dragoste şi frică, pentru că te iubesc cu adevărat şi cinstesc puterea Ta, pentru că Mi-ai arătat prin semne şi Mi-ai întărit credinţa”.

Vom urmări în căutările noastre sintezele realizate de mai mulți profesori universitari în cadrul unei colecții de studii realizate în anul omagial 2013, an dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena: 

Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii, Editura Cuvântul Vieții, București 2013.

Repere scrise, suport pentru discuții

Cateheză – despre Sfânta Proscomidie


„În practica noastră actuală, proscomidia se săvârşeşte înainte de Liturghie, în altar şi numai de către preoţi. Participarea mirenilor la ea se reduce – aceasta nu pretutindeni – la prescura pe care ei o dau personal sau uneori „indirect” printr-o terţă persoană, împreună cu pomelnicul „pentru cei vii” şi „pentru cei morţi”.

Din punct de vedere teologic, proscomidia apare ca ceva deosebit prin slujba ei, care este o aducere simbolica a jertfei. Pregătirea pâinii euharistice se face ca fiind înjunghierea Mielului, iar turnarea vinului în potir ca scurgerea sângelui şi a apei din coasta lui Hristos cel răstignit ş.a. Totuşi, întreaga orânduire simbolică, destul de complexă, nu înlocuieşte Liturghia, ci este o pregătire.

Apare inevitabil întrebarea: care este sensul acestor simboluri ? Care este legătura dintre aducerea de jertfa, oarecum «premergătoare”, şi aducerea care reprezintă esenţa Euharistiei? Pentru înţelegerea Liturghiei, întrebările acestea au o valoare covârşitoare, în timp ce în teologia noastră şcolară ele sunt ignorate; în ceea ce-i priveşte pe liturgişti, răspunsul lor se reduce la o explicare ce nu spune nimic, recurgând la un „simbolism” pe care-l socotesc propriu slujirii divine. Liturghia însă, în esenţa ei, înrădăcinată în întruparea lui Dumnezeu şi descoperită în împărăţia lui Dumnezeu venită în putere, respinge şi exclude simbolul care este opus realităţii. Totuşi, în fiecare zi de-a lungul secolelor, mii de preoţi, tăind în chip de cruce pâinea euharistică, pronunţă – şi credem că o realizează cu evlavie şi cu credinţă – cuvintele sfinte: „Junghie-Se (adică se aduce jertfa) Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”…

Ce înseamnă aceasta? Este numai „un simplu simbol” în care „de fapt” nu se produce, nu se săvârşeşte nimic, care nu reprezintă nici o „realitate”? Atunci putem întreba din nou: de ce mai e nevoie de ea? Intrucât proscomidia se săvârşeşte în singurătatea altarului, în afara prezenţei mirenilor, explicaţia motivării nu poate fi nici pedagogică şi nici educativă. Şi dacă este aşa, atunci e necesar să lămurim această problemă, deoarece de ea depinde înţelegerea adevărată a Euharistiei şi a aducerii jertfei ce se săvârşeşte în ea.”


Alexander Schmemann

Suport pentru lectură și discuții:

Catehism – Învățătura de credință creștină ortodoxă

Pentru a ne întări în credință, trebuie să cunoaștem învățătura de credință a Bisericii noastre. Este de folos să știm în amănunt frământările pe care Biserica le-a avut pe diferite teme legate de învățătura de credință. Hristos Însuși spunea celor care nu credeau în înviere: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29). De aceea se cade să citim și să adâncim cunoașterea atât în Sfintele Scripturi, cât și în învățătura Bisericii, care este lucrarea Duhului Sfânt în lupta cu ereziile și puterea lui Dumnezeu în dreapta lui slăvire.

Învățătura de credință nu este o colecție de norme prin care să se dicteze viața creștinului, ci cuprinde criteriile prin care creștinul se poate feri de căderile în stânga sau în dreapta drumului credinței, după cum a fost descoperit prin Scriptura și prin viața și învățătura Sfinților Părinți, pentru a nu cădea în prăpastia înșelării, a părerii de sine și a ereziei. Hristos a poruncit Apostolilor Săi: Mergând învățați toate neamurile (Matei 28, 19) și ne-a îndemnat pe toți: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide (Matei 7, 7-8).

De aceea, în cărțile pe care le puteți accesa mai jos, găsiți îndemnuri din Învățătura de credință creșntină ortodoxă editată de Patriarhia Română, precum și o Călăuză în credința ortodoxă scrisă de Părintele Cleopa Ilie, cu multe răspunsuri la întrebările pe care le avem cu toții, atât despre învățăturile despre Biserica lui Hristos, cât și despre viața noastră creștină a fiecăruia.

Învățătura de credință creșntină ortodoxă editată de Patriarhia Română:



Călăuză în credința ortodoxă scrisă de Părintele Cleopa Ilie:

Aceeași carte a părintelui Cleopa o gasiți mai jos și cu linkuri de cuprins pentru o mai ușoară accesare a subiectelor care vă interesează: