Cateheza – „Toate sunt curate celor curați” (Sf. Paisie Aghioritul)

Întrucât duminică sărbătorim „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, când este zi de post, se cuvine să ne gândim la ce înseamnă lipsa postului, lipsa înfrânării și a rugăciunii și la ce poate conduce. Să citim împreună câteva cuvinte ale Sfântului Paisie Aghioritul despre cum să ne înfrânăm, cum să păstrăm curați, nu doar pentru a nu ne murdări noi sufletește și trupește, ci și pentru a nu deveni și pentru alții prilej de murdărie.



De asemenea, vă îndemn cu dragă inimă să urmăriți cuvântul minunat al Părintelui Theologos, unul dintre duhovnicii români de la Mânăstrea Vatoped din Muntele Athos, de mare folos pentru cei care vor să învețe înfrânarea limbii și a judecării aproapelui, fără de care nu există urcuș duhovnicesc.


Domnul să ne ajute tuturor spre tot binele!

Cateheză – Despre Sfântul Ioan Iacob Hozevitul



Întrucât îl prăznuim pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul în ziua de 5 august, se cuvine să citim împreună câteva rânduri despre viața lui și să ne bucurăm sufletește de scrierile lui pe care le găsiți în materialul de mai jos (PDF):

„Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul

Icoana „Scării virtuților” – de la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai, locul unde Sfântul Ioan a scris lucrarea sa

Întrucât în Duminica a patra a Postului Mare sărbătorim pe Sfântul Ioan Scărarul, se cuvine să cercetăm cuvintele lui dătătoare de viață, pentru că lucrările Sfinților sunt roade ale Duhului Sfânt, Cel Care dă viața adevărată, viața din belșug, celor ce o doresc.

Căderile noastre, ale fiecăruia, îndepărtează lucrarea Sfântului Duh și atunci trebuie să căutăm calea de reîntoarcere către urcușul nostru sufletesc, pentru a nu rămâne sau, ferească Domnul, a ne afunda în cădere.

Pentru aceasta, se cuvine să citim, după cum am început și la cateheza online, din lucrarea Sfântului Ioan Scărarul, după cum există binecuvântata rânduială a acestor zile în viața Bisericii noastre.

Pentru cei care doresc să participe la cateheza online în fiecare miercuri la orele 19.00, vă rugăm să ne trimiteți un mail de înscriere la adresa: parohia.vaxjo@gmail.com

Vă atașez, din Filocalia vol. 9, un extras în care este cuprinsă integral lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul, în traducerea părintelui Dumitru Stăniloae.
Să aveți folos și bucurie!

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

De astăzi se citește zilnic în rânduiala Bisericii, până în Miercurea Mare din Săptămâna Pătimiriilor lui Hristos, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie. (o metanie)

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. (o metanie)

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. (o metanie)

Apoi stihurile:

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!

Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă! (se repetă aceste stihuri împreună de trei ori cu închinăciuni)

Apoi se mai rostește o dată cu o metanie la sfârșit: „Doamne și Stăpânul…vecii vecilor”.

Pentru a cunoaște minunatele foloase duhovnicești ale acesteia, să citim împreună interpretarea unui Părinte duhovnicesc cu totul special, Părintele Petroniu (1914-2011), stareț al Schitului Prodromu din Muntele Athos (preluare doxologia.ro):

Cateheza: „Părintele Profesor Academician Mircea Păcurariu și Istoria Bisericii Ortodoxe Române”

Se cuvine să cunoaștem mai bine oamenii care și-au dedicat viața pentru Biserică și pentru cunoașterea identității noastre, atât bisericești, cât și de neam. Se poate spune că, pentru faptul că poporul nostru s-a format ca limbă și cultură în același timp în care s-a și încreștinat de bunăvoie, că suntem un neam născut creștin. 

Dintre învățații neamului nostru, Părintele Mircea Păcurariu rămâne unul dintre cei mai de seamă. Membru titular al Academiei Române și autor al unei vaste opere tradusă în parte și în limbi de circulație internațională, Părintele Mircea Păcurariu a dobândit statului de cel mai mare specialist în Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Aflând de plecarea lui la Domnul în dimineața zilei de 13 ianuarie 2021, la vârsta de 88 de ani, am considerat de cuviință să îi aducem un omagiu cercetându-i minimal viața și citindu-i împreună un fragment din opera sa de câpătâi: „Istoria Bisericii Ortodoxe Române” (publicată în 3 volume). 

Să începem, așa, dar, printr-un mic rezumat al vieții sale, prezentat în articolul omagial de mai jos, publicat pe site-ul basilica.ro:

Să citim și să discutăm împreună câteva pagini din primul volum al „Istoriei Bisericii Ortodoxe Române”, care fac referință la secolele de început al neamului și al credinței noastre creștine:

Dumnezeu să îl odihnească și să îl răsplătească pentru folosul pe care ni l-a dăruit nouă, tuturor, de a ne cunoaște mai bine, istoria, credința și neamul!

Cateheza: Profeții din Vechiul Testament despre Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos


Pentru a înțelege mai bine Nașterea Mântuitorului, se cuvine să cunoaștem profețiile care L-au vestit pe Hristos în Vechiul Testament, cu mult timp înainte de venirea Sa. Sunt multe dintre evenimentele scripturistice vechi-testamentare care fac referire la Nașterea Mântuitorului, după cum găsim și interpretarea rugului aprins din care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, ca o întruchipare a Fecioarei Maria, care, deși cuprindea în pântecele ei pe Dumnezeu Întrupat, nu se mistuia de focul dumnezeirii (icoana de mai sus).

De aceea, întrucât nu putem săvârși ori participa slujbele rânduite în această perioadă, este de folos să citim împreună profețiile rânduite de Sfinții Părinți pentru slujba Vecerniei Nașterii Domnului, în care găsim deopotrivă profeții despre Nașterea din Fecioara Maria ori despre locul Nașterii, cât și despre scopul venirii lui Hristos pe pământ, și anume pentru a aduce pacea, iubirea și izbăvirea tuturor popoarelor. Aceste paremii (în special citate din Vechiul Testament care sunt lecturate în timpul sfintelor slujbe), le găsim în Mineiul pe Decembrie (cartea care conține textele de slujbă care se citesc ori se cântă la strană) la Vecernia zilei a 25-a, (subliniate în text cu galben):


De asemenea, vom urmări și o trecere în revistă a celor mai importante profeții într-un articol preluat de pe basilica.ro, pe care le putem discuta împreună atât la cateheză, cât și în perioada care urmează până la Praznicul Nașterii.


Să aveți folos și bucurie în perioada de nevoință rămasă până la Marele Praznic al Nașterii Domnului!

Cateheza – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat și încreștinarea poporului român

Se apropie sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și sărbătoarea națională de 1 Decembrie, ambele vorbindu-ne de formarea și identitatea noastră românească, de care trebuie să ne bucurăm și să o împărtășim, desigur nu orgolios, în răspăr cu cei de alt neam, ci ca una care este de mult folos celor care o vor cunoaște, ca o reală posibilitate de îmbogățire interioară, atât culturală, cât mai ales duhovnicească. 

Suntem un popor care a primit învățătura creștină direct de unul dintre Apostolii Mântuitorului, de la Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat. Este o mare bucurie și binecuvântare pe care trebuie să o lucrăm duhovnicește spre roadă bogată, de care să ne bucurăm atât noi, cât și cei de alte neamuri. Iată un scurt rezumat al vieții Sfântului Andrei, care să ne introducă în tema catehezei noastre de astăzi:
https://www.youtube.com/watch?v=_PtBLYo1Vy8

În cele ce urmează, se cuvine să cercetăm puțin mai în amănunt lucrurile, pentru a înțelege, alături de lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei, și contextul în care el și-a desfășurat activitatea, dar și urmările acesteia, rodirea în viața creștină care a înflorit pe teritoriul țării noastre în secolele care au urmat.

Pentru aceasta, vom parcurge împreună un rezumat istoric al acestui periplu prezent pe site-ul Patriarhiei Române, iar apoi ne vom apleca asupra unor mărturii arheologice și documentare în scrierile istoricilor Vasile Pârvan, în lucrarea Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman, Atelierele grafice SOCEC&co, 1911 și Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, în lucrarea Istora Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Editura IBMBOR, București, 1980. Aflăm astfel ce anume a caracterizat prezența creștinismului pe teritoriile țării noastre și în spațiul învecinat, plecând de la misiunea minunată a Sfântului Apostol Andrei și continuând cu lucrarea misionară care a rodit duhovnicește în episcopii, preoții și credincioșii daco-romani, dintre care mulți au trecut în ceata mucenicilor și pe care îi cinstim îndeosebi astăzi, și a căror credință a străbătut veacurile, ajungând până la fiecare dintre noi astăzi. 

În acest demers, o dată cu formarea credinței creștine pe aceste meleaguri, s-a format și poporul care ne-a dat naștere, formând astăzi o unitate care a păstrat nezdruncinată identitatea noastră în familia extinsă a celor care împărtășim o credință, o limbă și un neam, anume a poporului român. 
Să citim împreună și să ne bucurăm de cunoștința câtorva detalii, pe care ar merita să le îmbogățim mai mult prin cercetarea pe mai departe din cărțile de istorie pe care le avem sau le putem procura la cererea dumneavoastră în cadrul parohiei noastre. 


Să ne ajute Dumnezeu tuturor pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat și ale sfinților mucenici și mucenițe ale căror roade duhovnicești suntem astăzi fiecare dintre noi!

Catehezele online au loc prin aplicația Zoom în fiecare miercuri de la orele 19.00. Pentru înscrieri: parohia.vaxjo@gmail.com

Cateheză – Deprimarea și tămăduirea ei (7) – Bucuria cea în Dumnezeu, izvor de vindecare și de prevenire a depresiei


Iată că ne-am apropiat de finele catehezei noastre pe tema deprimării, cercetând lucrarea minunată a părintelui Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, Ed. Sophia, București, 2001. Tema de astăzi este Bucuria cea în Dumnezeu, cea care aduce sufletului și trupului deplinătatea simțirii binecuvântării lui Dumnezeu în viața pe care am primit-o în dar de la El. Este recunoștință și împlinire în tot ceea ce atinge. Dar este bucuria orice fel de stare euforică sau orice plăcere pe care o poate simți omul? Părintele Spiridonos ne răspunde că bucuria, dacă nu se află în legătură directă cu viața în Dumnezeu, nu poate dărui starea neîncetată de bine pe care o dorește fiecare om, pentru că doar în Dumnezeu există caracterul veșnic al împlinirii omului:

„Terminând această cărticică, vom oferi încă un leac împotriva deprimării. Este bucuria cea în Dumnezeu. 

Bucuria în Dumnezeu nu este râsul, cântatul, dansatul, chefuitul, petrecerile, chiotele. Bucu­ria în Dumnezeu este o stare lăuntrică. ,,Este tresărirea sufletului”, spune Sfântul Vasile cel Mare (PG. 31, 225 B). Bucuria în Dumnezeu este satisfacţic1 interioară, dulceaţa sufletului, blân­deţea, liniştea, cucernicia şi bucuria mulţumitoare şi uitarea celor urâte şi toate acestea la un loc. Este, după Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,deplinătatea lucrurilor” (P.G. 56, 97). 

Această bucurie nu stă doar în manifestări exterioare. Nu pentru că nu ar putea avea şi astfel de manifestări, precum zâmbetul, aerul de sărbătoare etc., dar nu stă numai în acestea. Poate exista şi fără acestea, chiar dacă, după Sfânta Scriptură, ,,inima veselă înseninează faţa, care-i străluceşte de bucurie” (Pilde 15, 13). 

Este însă posibil ca faţa să nu exprime bucu­ria pe care o are sufletul. Faţa scăldată de lacrimi poate să fie, însă inima omului să se bucure. De asemenea, este posibil ca omul să fie îndurerat, dar în adâncul său să se bucure. 

Creştinul se bucură când simte prezenţa lui Dumnezeu. Se bucură când e aproape de oameni. Se bucură din dragoste şi pentru Dumne­zeul cel iubit, şi pentru oamenii prezenţi cei iubiţi. 

Creştinul se bucură când făptuieşte binele şi dreptatea. Şi precum spune Sfântul Teodorit, „aceştia care făptuiesc binele şi dreptatea sunt plini de adevărata bucurie(P.G. 81, 496)..” (pp. 102-103)

Acestor câtorva rânduri urmează altora care ne vor aduce ajutor sufletesc, în lectura pe care o atașăm în rândurile de mai jos. De asemenea, lucrarea părintelui Spiridonos se încheie cu un buchet de citate scripturistice înmiresmate cu nădejde și îndemnuri la bucuria cea nepieritoare pe care o dăruiește Dumnezeu pururea celor ce se încred în El. 

Să citim împreună și să ne îmbogățim sufletele în cunoașterea vieții dumnezeiești, în care nu există deprimare, pentru că golul acesteia este umplut prin credință, iubire și nădejde de prezența harului Duhului Sfânt:

Catehezele online au loc prin aplicația Zoom în fiecare miercuri de la orele 19.00. Pentru înscrieri: parohia.vaxjo@gmail.com

Cateheză: Deprimarea și tămăduirea ei (6) – Viața monastică și considerații ortodoxe privind prevenirea și tratarea depresiei

În această cateheză, ne ocupăm de cercetarea vieții monastice ca metodă de prevenire a oricărei manifestări a deprimării, ca una care este chipul de viețuire îngeresc, o ridicare dinspre omenesc la cele dumnezeiești în toate aspectele vieții. 

Deși suntem mireni și multe dintre lucrurile pe care le citim în viața monastică nu ni se adresează întocmai, pentru că sunt rânduieli specifice voturilor monahale, totuși găsim în ele multe aspecte folositoare ce țin de viața creștinească în general și care, însușite în mod adecvat, pot aduce mult ajutor și folos în viața fiecăruia dintre noi. 

„Aceasta nu este unul dintre leacurile despre care am vorbit, ci este un leac care se bucură de toate celelalte, care le cuprin­de pe toate. Este o întreagă viaţă tămăduitoare. Este un mod de viată care: 

– nu cunoaşte deprimarea, de vreme ce tră­ieşte întristarea cea după Dumnezeu; 

– nu cunoaşte frica de moarte, de vreme ce are neîncetat amintirea morţii cea după Dumnezeu;

– nu cunoaşte nefericirea şi lipsurile, de vreme ce trăieşte neîncetat L., sărăcia şi strâmtora­rea cea după Dumnezeu; 

– nu cunoaşte deznădejdea, de vreme ce trăieşte fără ajutor omenesc, doar cu nădejdea la Dumnezeu; 

– nu cunoaşte singurătatea, de vreme ce trăieşte îndepărtarea de lume cea pentru Dumnezeu; 

– nu cunoaşte plictiseala şi urâtul, de vreme ce trăieşte în liniştea şi tăcerea cea după Dumnezeu. 

Toate aceste cuvinte: deprimare, frică, neferi­cire, frică de moarte, împuţinare, nelinişte, dis­perare, singurătate, plictiseală, urât şi toate cele asemănătoare lor sunt necunoscute adevăratei vieti  monahale în Ortodoxie.” (Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, Ed. Sophia, București, 2001, pp. 93-94). 

Să citim împreună despre chipul îngeresc al viețuirii celor care împlinesc vocația de a fi neîncetat și în toate aspectele vieții în bucuria lui Dumnezeu care nu se împuținează niciodată: 

Catehezele online au loc prin aplicația Zoom în fiecare miercuri de la orele 19.00. Pentru înscrieri: parohia.vaxjo@gmail.com

Cateheză: Deprimarea și tămăduirea ei (5) – Despre frica lui Dumnezeu ca leac de prevenire a depresiei și despre viața și cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva

Continuăm seria noastră de cateheze despre vindecarea deprimării, potrivit învățăturii Bisericii noastre, după sinteza de mare folos a părintelui Spiridonos Logothetis, cu prevenirea prin frica lui Dumnezeu, această stare care nu se referă la teama patologică, ci la acea grijă, acel respect de a nu răni pe cineva pe care îl iubim. Așa cum există tristețe bună, întristarea pentru păcatele și patimile noastre, un plâns bun, plânsul duhovnicesc, așa există și o frică folositoare, care face parte din arsenalul iubirii lui Dumnezeu, frică ce îndepărtează teama și înfricoșarea lumească, care duc la deprimare:

„Precum am spus şi la început, când am înşirat leacurile profilactice împotriva deprimării, învăţătura ortodoxă ne oferă ca medicamente, alături de tristeţea cea după Dumnezeu, de plânsul după Dumnezeu şi de toate celelalte, şi frica lui Dumnezeu. Frica lui Dumnezeu este un bun foarte folositor, în timp ce frica lumească este vrăjmaş al nostru, pentru că, precum zice şi Sfântul Vasile cel Mare, nu orice frică e lucru bun şi mântuitor, căci există şi frică care ne este vrăjmaşă ( … ) este frica pe care o are cel ce se înspăimântă uşor de diavoli (P.G. 29, 369 C). 

Frica lui Dumnezeu nu seamănă cu frica înverşunată. Celui care are frica lui Dumnezeu nu îi este frică de Dumnezeu, ci îi e frică să nu fie îndepărtat de la Dumnezeu … Această frică ne conduce la pocăinţă şi nădejde, spune Sfântul Clement” (Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, Ed. Sophia, București, 2001, pp, 88-89).

Să citim și să discutăm în continuare învățăturile adunate de prăintele Spiridonos în minunatul mănunchi de flori duhovnicești tămăduitoare ale întristării vătămătoare prin frica lu Dumnezeu:

Alături de tema noastră obișnuită, adăugăm și câteva detalii despre viața și cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, pentru a îmbogăți cunoașterea și evlavia noastră înaintea ei. De aceea, vă îndemn să parcurgem detaliile despre viața ei și, mai ales, să devenim conștienți despre îndelungatul drum pe care moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva l-au parcurs pentru a ajunge și rămâne, nădăjduim și în continuare, în țara noastră, în catedrala din Iași. Să ne rugăm cu mai multă râvnă Sfintei Parascheva pentru sporirea noastră duhovnicească și îmbogățirea în Duhul Sfânt! Textul – într-o reprezentare grafică de excepție – este preluat de pe situl edituradoxologia.ro: