Pentru înțelegerea diferitelor nume proprii pe care le auzim în slujbele Bisericii, precum și pentru anumiți termeni bisericești pe care îi cunoaștem, dar nu le înțelegem sensul exact, în micul dicționar de mai jos găsiți răspunsuri, nădăjduim în cât mai multe dintre cazuri.
Pentru a ne întări în credință, trebuie să cunoaștem învățătura de credință a Bisericii noastre. Este de folos să știm în amănunt frământările pe care Biserica le-a avut pe diferite teme legate de învățătura de credință. Hristos Însuși spunea celor care nu credeau în înviere: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29). De aceea se cade să citim și să adâncim cunoașterea atât în Sfintele Scripturi, cât și în învățătura Bisericii, care este lucrarea Duhului Sfânt în lupta cu ereziile și puterea lui Dumnezeu în dreapta lui slăvire.
Învățătura de credință nu este o colecție de norme prin care să se dicteze viața creștinului, ci cuprinde criteriile prin care creștinul se poate feri de căderile în stânga sau în dreapta drumului credinței, după cum a fost descoperit prin Scriptura și prin viața și învățătura Sfinților Părinți, pentru a nu cădea în prăpastia înșelării, a părerii de sine și a ereziei. Hristos a poruncit Apostolilor Săi: Mergând învățați toate neamurile (Matei 28, 19) și ne-a îndemnat pe toți: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide (Matei 7, 7-8).
De aceea, în cărțile pe care le puteți accesa mai jos, găsiți îndemnuri din Învățătura de credință creșntină ortodoxă editată de Patriarhia Română, precum și o Călăuză în credința ortodoxă scrisă de Părintele Cleopa Ilie, cu multe răspunsuri la întrebările pe care le avem cu toții, atât despre învățăturile despre Biserica lui Hristos, cât și despre viața noastră creștină a fiecăruia.
Învățătura de credință creșntină ortodoxă editată de Patriarhia Română:
Călăuză în credința ortodoxă scrisă de Părintele Cleopa Ilie:
Aceeași carte a părintelui Cleopa o gasiți mai jos și cu linkuri de cuprins pentru o mai ușoară accesare a subiectelor care vă interesează:
Hristos a înviat!
Vă atașăm foaia parohială din această duminică, în care găsim detalii despre noua carte a Preasfințitului Părinte Macarie, „Cuvinte de mângâiere în vremea pandemiei”, care poate fi descărcată și ascultată pe site-ul episcopiei (episcopiascandinavia.se), cuvânt de întărire în editorial și învățături din viața Sfinților Chiril și Metodie, luminătorii slavilor, prăznuiți la 11 mai.
Domnul să vă dea bucurie, pace, duh de rugăciune și vindecarea oricărei neputințe sufletești și trupești!
Veșmintele bisericești sunt folosite pentru cult. Ele nu reprezintă un ornament de zi cu zi al clericilor, pentru că destinația lor este momentul rugăciunii și relația sfințitoare a lui Dumnezeu cu lumea prin slujbele Bisericii Sale. De aceea, orice înfrumusețare a Bisericii și a clericilor trebuie să aibă o astfel de țintă, de a transmite prețuirea pe care omul i-o aduce lui Dumnezeu, în bun gust, lucruri folositoare și în bună rânduială, după Tradiția Sfinților Părinți.
Cultul nu a fost inventat de oameni, ci descoperit de Dumnezeu oamenilor spre folosul mântuirii lor – după cum vedem în Sfânta Scriptură în cărțile Levitic si Ieșirea, în care se vorbește despre Cortul mărturiei, despre Templul, despre veșmintele clerului ori despre Sfânta Sfintelor, locul în care se descoperea Dumnezeu însuși.
La fel se va face și când a venit Mântuitorul instituind Taina Sfintei Împărtășanii cu Trupul și Sângele Lui Euharistia, iar mai apoi, Duhul Sfânt coborând peste Apostoli și girând toate legiuirile Bisericii prin adunarea în sinod, după cum s-a început a face la Sinodul Apostolic.
După cum am putut observa în cateheza despre Sfânta Liturghie în primele veacuri, cultul s-a dezvoltat mai cu seamă după perioada persecuțiilor care se încheie o dată cu venirea pe tronul Imperiului Roman a Sfântului Constantin cel Mare. Dacă și până atunci existau veșminte diaconești, preoțești și ierarhice, dar nu într-o formă unitară, de acum, o dată cu statornicia Sfintei Liturghii prin Sfântul Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, și veșmintele capătă o rânduială specifică ce se va dezvolta o dată cu trecerea timpului, după cum se întâmplă și în celelalte elemente cultice ca iconografia, arhitectura bisericească și altele.
Repere scrise, suport pentru discuții
Hristos a înviat! Găsiți mai jos foaia noastră parohială din duminica aceasta, cu aniversarea și binecuvântarea ierarhului nostru, precum și un gând de întărire pentru Duminica mironisițelor în editorial.
De asemenea, dintre sfinții prăznuiți în aceste zile, amintim pe grabnic-ajutătorul Sfânt Efrem cel Nou, prăznuit la 5 mai care ajută celor în diferite dependențe sau în diferite suferințe. Redăm pentru pomenirea lui o mărturie despre ajutorul său, precum și o trimitere către citirea vieții sale și altor minuni săvârșite de el în ultimii ani pe site-ul doxologia.ro.
Domnul să vă aibă în pază și să vă dăruiască sănătate, bucurie și împliniri binecuvântate pentru rugăciunile sfinților Săi!
Întrucât în catehezele trecute ne-am ocupat cu sublinierea importanței Euharistiei și a Învierii, ca centre ale vieții creștine și ale cultului bisericesc, ne vom ocupa în continuare de Sfânta Liturghie, așadar de modalitatea în care Euharistia și Învierea au fost celebrate în cadrul liturgic al primelor comunități creștine, până în secolul al IV-lea, când s-au cristalizat formele consacrate, îmbogățite ulterior, respectiv Liturghiile Sfinților Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și Grigorie Dialogul.
Este de mare folos să cunoaștem viața liturgică a primilor creștini, pentru a înțelege unitatea în credință și practică, de-a lungul timpului, a Bisericii noastre. Desigur, formele de săvârșire a slujbelor din primele veacuri nu au fost identice, dar ele au păstrat o serie de elementele esențiale care alcătuiau o structură comună, prin care Biserica și-a sărbătorit Sfânta Liturghie de atunci și până în zilele noastre.
SURSE DE STUDIU:
Vom urmări în căutările noastre liniile trasate în lucrarea Ieromonahului Petru Pruteanu, Liturghia ortodoxă, istorie și actualitate, ediția a 2-a revizuită și completată, Ed. Sophia, București, 2013.
O altă lucrare de căpătâi pentru studierea izvoarelor creștine din primele veacuri este Canonul Ortodoxiei, Diacon Ioan I. Ică jr., Editura Deisis/Stavropoleos, 2008.
Repere scrise, suport pentru discuții
Pace, bucurii, sănătate deplină și împliniri binecuvântate de la Domnul! Mulțumim din inimă tuturor pentru minunata împreună-prăznuire a Învierii prin care ne-am simțit cu adevărat ca în familie, ca unii care suntem de-un Trup și de-un Sânge cu Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat! Bucuria Învierii să se reverse în sufletele tuturor cu har peste har! HRISTOS A ÎNVIAT!
† Macarie,din mila şi purtarea de grijă a Celui Preaînalt, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, iubiților frați împreună slujitori ai altarului, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor al lui Dumnezeu, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos Cel Răstignit și Înviat, iar din parte-mi părintească și
frățească îmbrățișare și binecuvântare cu salutul pascal:
Hristos a înviat!
Preaiubiții mei,
De această dată, cuvântul meu pastoral de Înviere din acest an al mântuirii 2020 va fi altfel. Căci altfel este și prăznuirea Sfintelor Paști. Este o prăznuire tristă și pustie, pentru că tu, iubite frate, iubită soră, nu ești aici. Cum poate fi praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor, bucuria bucuriilor, prilej de tristețe? Da, este prilej de tristețe atunci când cel chemat să primească Sfânta Lumină, atunci când cel pentru care spunem: Cu credință și cu dragoste să vă apropiați, lipsește. Adică atunci când tu, iubite frate, iubită soră, nu ești aici, de față. Tristețea ne-a cuprins inimile pentru că toate acestea sunt pentru tine. Acest mare praznic, acest mare ospăț, cum îi spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este întins pentru noi toți, pentru mine și pentru tine, iubite frate și iubită soră. Da, Hristos a înviat pentru mine și pentru tine, iar Sfânta Lumină a venit pentru mine și pentru tine. Pentru că tu și cu mine suntem, împreună, mădularele Bisericii. Eu, slujitorul altarului, sunt neîntreg fără tine, iar tu, fără mine, fără slujitorul altarului, ești nedesăvârșit.
Este o vreme a despărțirii, a separării și a izolării sociale, dar și liturgice. O izolare impusă pe temeiuri omenești, slabe, contestabile, ca orice temei izvorât din înțelepciunea acestui veac. Acest aspect este dureros, căci noi știm că cel care desparte, care separă este, în ultimă instanță, diavolul, „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 14, 30). Cel care ne izolează unul de altul și ne lipsește de comuniune. Cel care ne separă de Hristos și de Sfintele Taine. Cel care ne închide în mormântul carantinei. Ne ferim, la sfatul „împăraților pământului” (Apocalipsa 18, 9), unul de altul, în numele izbăvirii de un virus, însă cine ne ferește de „frica și de așteptarea celor ce au să vină peste lume”? (Luca 21, 26) De alienarea, disperarea, singurătatea, sentimentul de abandon și de părăsire pe care prea mulți dintre noi, iubite frate și iubită soră, le simțim în aceste zile?
Aș vrea, preaiubiții mei, să vă încredințez că Biserica a trecut prin plăgi, epidemii mult mai grave și molipsitoare decât ceea ce trăim astăzi. Epidemii de boli cumplite au decimat Imperiul Roman. O mare epidemie de ciumă a devastat Imperiul Bizantin pe vremea Sfântului Împărat Iustinian cel Mare, ctitorul Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol, până și acesta a zăcut bolnav, însă s-a vindecat. Epidemie de ciumă a fost și la noi în țară și în alte locuri în trecutul îndepărtat. Chiar și în timpul vieții Sfântului Calinic de la Cernica, a fost o epidemie de ciumă, după cum aflăm din Patericul Românesc. Bunicii și străbunicii noștri au trecut prin epidemii de holeră, de tifos și prin gripa spaniolă. Înaintașii noștri au traversat aceste grele încercări, înfruntându-le creștinește, prin rugăciune, prin procesiuni, prin cinstirea icoanelor Maicii Domnului și a sfintelor moaște ale sfinților ocrotitori. Astfel au fost izbăviți, s-au ridicat, viața a mers mai departe, lumea nu a stat pe loc.
Însă noi trăim acum, iubite frate și iubită soră, și este cazul să o conștientizăm grabnic, într-o lume care l-a scos pe Dumnezeu din centrul ei și pentru care Liturghia este o oarecare adunare publică cu grad ridicat al riscului de infectare. Pentru această lume, noi suntem o amenințare, un risc, un pericol. Iată cât de greu v-a fost vouă, iubiților, cei din țara-mamă, România, în toată această perioadă. Cu greu vi s-a acordat o mângâiere, o consolare, de Sfintele Paști, însă nu fără a plăti un preț scump, nu fără a fi arătați cu degetul și puși la stâlpul infamiei. Și pentru ce? Pentru a fi lăsați să luați lumină unul de la altul, pornind de la altarul Bisericii, respectând regulile. O ocazie de a uni România, cu un lanț al luminilor Învierii, trecute de la unul la altul, a fost transformată într-un prilej de intimidare a celor credincioși. O ocazie de a contrapune contagierii patologice, „contagierea” cu Lumina Învierii, adică un eveniment care ar fi adus seninătate, pace, încredere pentru toți, nu doar pentru cei credincioși, a fost prezentat ca un eveniment ce va produce „înmormântări”. Vai, ce înșelare! Vai, ce greșeală!
Da, iubiții mei, este pandemie. Însă „leacul” născocit acum provoacă o infodemie dezlănțuită asupra lumii: confuzie, tulburare, groază, revoltă, frustrare, neliniște. Și tot cei care l-au născocit ne „liniștesc” spunându-ne că e doar începutul, că lumea nu va reveni la cele dinainte, că vom trăi într-o „nouă normalitate”. Care să fie aceasta? O lume stăpânită de și prin frică? O lume a interdicțiilor? Ce loc vom avea noi, credincioșii, și adunările noastre în casa Domnului într-o astfel de lume?
Iată întrebările care mă frământă pe mine, cel care am în grijă sufletele voastre, cel care dau socoteală înaintea Dreptului Judecător pentru tine, iubite frate, și pentru tine, iubită soră. Nu vom găsi răspunsuri dacă ne vom lăsa inimile și cugetele invadate de tulburarea și urâtul acestor zile. Soluții concrete și rețete de supraviețuire e greu – și chiar riscant – să dai. Însă vreau să te încredințez din toată inima de aceasta: Dumnezeu nu ne va părăsi! Hristos nu-și abandonează prietenii! Maica Domnului nu-și uită fiii lacrimilor sale! Sfinții ocrotitori nu-și vor astupa urechile! Chiar și când ne simțim părăsiți, abandonați, Hristos este alături de noi, căci El, înainte de noi și pentru noi, a trăit părăsirea totală, pe crucea răstignirii, strigând: „Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Mântuitorul a trecut prin această experiență a părăsirii totale de către Părintele Său, tocmai pentru a fi alături de noi în clipele părăsirii noastre! Așadar, va fi o cale pentru noi! Vom primi răspuns dacă ne vom ruga! Lacrimile noastre nu vor fi trecute cu vederea! Aceasta este credința mea, aceasta este nădejdea mea, aceasta este mărturisirea mea! Mă rog Domnului ca aceasta să fie și credința, nădejdea și mărturisirea ta.
Orice va fi, trebuie să-ți aduci aminte, frate și soră, că răului i s-a pus cruce acum două mii de ani. Oh, da, Dumnezeu multe poate îngădui. A îngăduit răstignirea Fiului Său. A îngăduit foamete cruntă și alte grele încercări. A îngăduit căderea Constantinopolului. A îngăduit cumplitele temnițe comuniste. Credința noastră nu e naivă. Am văzut de ce e în stare omenirea când se află sub puterea celui rău. Însă toate acestea au avut un sfârșit. Răul nu se poate permanentiza. Nu se poate înveșnici decât dacă-l lăsăm să ne guverneze sufletele, decât dacă ne facem părtași lui. De aceea, lupta noastră este să ne eliberăm de păcat și să ne unim cu Hristos. Căci, de vom trece prin Golgota, vom fi și răstigniți; iar de vom fi răstigniți, vom și muri pe cruce; vom fi și înmormântați, însă vom fi și înviați.
Pentru că Hristos a înviat!
Al vostru împreună slujitor, părinte, frate și prieten,
de tot binele voitor şi fierbinte rugător către Domnul,
† Episcopul Macarie
Dată în Reşedința episcopală din Stockholm, Regatul Suediei, la Praznicul Învierii Domnului, în anul mântuirii 2020.
Parohia Ortodoxă Română din Växjö / Rumänsk-ortodoxa kyrkoförsamlingen i Växjö 