EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A EUROPEI DE NORD – Parohia Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea cu Har dăruită” de la Växjö, Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) și Sfinții Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureș (24 aprilie) și Sigfrid de Växjö, Luminătorul Suediei (15 februarie) / Guds Moder Ikon “Hon som är fylld av Nåd”, Det heliga Korsets upphöjelse och de Heliga Hierarkierna och Bekännarna Josef av Maramures och Sigfrid av Växjö> rumänsk-ortodoxa kyrkoförsamlingen i Växjö
Întrucât în catehezele trecute ne-am ocupat cu sublinierea importanței Euharistiei și a Învierii, ca centre ale vieții creștine și ale cultului bisericesc, ne vom ocupa în continuare de Sfânta Liturghie, așadar de modalitatea în care Euharistia și Învierea au fost celebrate în cadrul liturgic al primelor comunități creștine, până în secolul al IV-lea, când s-au cristalizat formele consacrate, îmbogățite ulterior, respectiv Liturghiile Sfinților Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și Grigorie Dialogul.
Este de mare folos să cunoaștem viața liturgică a primilor creștini, pentru a înțelege unitatea în credință și practică, de-a lungul timpului, a Bisericii noastre. Desigur, formele de săvârșire a slujbelor din primele veacuri nu au fost identice, dar ele au păstrat o serie de elementele esențiale care alcătuiau o structură comună, prin care Biserica și-a sărbătorit Sfânta Liturghie de atunci și până în zilele noastre.
SURSE DE STUDIU: Vom urmări în căutările noastre liniile trasate în lucrarea Ieromonahului Petru Pruteanu, Liturghia ortodoxă, istorie și actualitate, ediția a 2-a revizuită și completată, Ed. Sophia, București, 2013. O altă lucrare de căpătâi pentru studierea izvoarelor creștine din primele veacuri este Canonul Ortodoxiei, Diacon Ioan I. Ică jr., Editura Deisis/Stavropoleos, 2008.
Pace, bucurii, sănătate deplină și împliniri binecuvântate de la Domnul! Mulțumim din inimă tuturor pentru minunata împreună-prăznuire a Învierii prin care ne-am simțit cu adevărat ca în familie, ca unii care suntem de-un Trup și de-un Sânge cu Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat! Bucuria Învierii să se reverse în sufletele tuturor cu har peste har! HRISTOS A ÎNVIAT!
† Macarie,din mila şi purtarea de grijă a Celui Preaînalt, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, iubiților frați împreună slujitori ai altarului, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor al lui Dumnezeu, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos Cel Răstignit și Înviat, iar din parte-mi părintească și frățească îmbrățișare și binecuvântare cu salutul pascal:
Hristos a înviat!
Preaiubiții mei,
De această dată, cuvântul meu pastoral de Înviere din acest an al mântuirii 2020 va fi altfel. Căci altfel este și prăznuirea Sfintelor Paști. Este o prăznuire tristă și pustie, pentru că tu, iubite frate, iubită soră, nu ești aici. Cum poate fi praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor, bucuria bucuriilor, prilej de tristețe? Da, este prilej de tristețe atunci când cel chemat să primească Sfânta Lumină, atunci când cel pentru care spunem: Cu credință și cu dragoste să vă apropiați, lipsește. Adică atunci când tu, iubite frate, iubită soră, nu ești aici, de față. Tristețea ne-a cuprins inimile pentru că toate acestea sunt pentru tine. Acest mare praznic, acest mare ospăț, cum îi spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este întins pentru noi toți, pentru mine și pentru tine, iubite frate și iubită soră. Da, Hristos a înviat pentru mine și pentru tine, iar Sfânta Lumină a venit pentru mine și pentru tine. Pentru că tu și cu mine suntem, împreună, mădularele Bisericii. Eu, slujitorul altarului, sunt neîntreg fără tine, iar tu, fără mine, fără slujitorul altarului, ești nedesăvârșit.
Este o vreme a despărțirii, a separării și a izolării sociale, dar și liturgice. O izolare impusă pe temeiuri omenești, slabe, contestabile, ca orice temei izvorât din înțelepciunea acestui veac. Acest aspect este dureros, căci noi știm că cel care desparte, care separă este, în ultimă instanță, diavolul, „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 14, 30). Cel care ne izolează unul de altul și ne lipsește de comuniune. Cel care ne separă de Hristos și de Sfintele Taine. Cel care ne închide în mormântul carantinei. Ne ferim, la sfatul „împăraților pământului” (Apocalipsa 18, 9), unul de altul, în numele izbăvirii de un virus, însă cine ne ferește de „frica și de așteptarea celor ce au să vină peste lume”? (Luca 21, 26) De alienarea, disperarea, singurătatea, sentimentul de abandon și de părăsire pe care prea mulți dintre noi, iubite frate și iubită soră, le simțim în aceste zile?
Aș vrea, preaiubiții mei, să vă încredințez că Biserica a trecut prin plăgi, epidemii mult mai grave și molipsitoare decât ceea ce trăim astăzi. Epidemii de boli cumplite au decimat Imperiul Roman. O mare epidemie de ciumă a devastat Imperiul Bizantin pe vremea Sfântului Împărat Iustinian cel Mare, ctitorul Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol, până și acesta a zăcut bolnav, însă s-a vindecat. Epidemie de ciumă a fost și la noi în țară și în alte locuri în trecutul îndepărtat. Chiar și în timpul vieții Sfântului Calinic de la Cernica, a fost o epidemie de ciumă, după cum aflăm din Patericul Românesc. Bunicii și străbunicii noștri au trecut prin epidemii de holeră, de tifos și prin gripa spaniolă. Înaintașii noștri au traversat aceste grele încercări, înfruntându-le creștinește, prin rugăciune, prin procesiuni, prin cinstirea icoanelor Maicii Domnului și a sfintelor moaște ale sfinților ocrotitori. Astfel au fost izbăviți, s-au ridicat, viața a mers mai departe, lumea nu a stat pe loc.
Însă noi trăim acum, iubite frate și iubită soră, și este cazul să o conștientizăm grabnic, într-o lume care l-a scos pe Dumnezeu din centrul ei și pentru care Liturghia este o oarecare adunare publică cu grad ridicat al riscului de infectare. Pentru această lume, noi suntem o amenințare, un risc, un pericol. Iată cât de greu v-a fost vouă, iubiților, cei din țara-mamă, România, în toată această perioadă. Cu greu vi s-a acordat o mângâiere, o consolare, de Sfintele Paști, însă nu fără a plăti un preț scump, nu fără a fi arătați cu degetul și puși la stâlpul infamiei. Și pentru ce? Pentru a fi lăsați să luați lumină unul de la altul, pornind de la altarul Bisericii, respectând regulile. O ocazie de a uni România, cu un lanț al luminilor Învierii, trecute de la unul la altul, a fost transformată într-un prilej de intimidare a celor credincioși. O ocazie de a contrapune contagierii patologice, „contagierea” cu Lumina Învierii, adică un eveniment care ar fi adus seninătate, pace, încredere pentru toți, nu doar pentru cei credincioși, a fost prezentat ca un eveniment ce va produce „înmormântări”. Vai, ce înșelare! Vai, ce greșeală!
Da, iubiții mei, este pandemie. Însă „leacul” născocit acum provoacă o infodemie dezlănțuită asupra lumii: confuzie, tulburare, groază, revoltă, frustrare, neliniște. Și tot cei care l-au născocit ne „liniștesc” spunându-ne că e doar începutul, că lumea nu va reveni la cele dinainte, că vom trăi într-o „nouă normalitate”. Care să fie aceasta? O lume stăpânită de și prin frică? O lume a interdicțiilor? Ce loc vom avea noi, credincioșii, și adunările noastre în casa Domnului într-o astfel de lume?
Iată întrebările care mă frământă pe mine, cel care am în grijă sufletele voastre, cel care dau socoteală înaintea Dreptului Judecător pentru tine, iubite frate, și pentru tine, iubită soră. Nu vom găsi răspunsuri dacă ne vom lăsa inimile și cugetele invadate de tulburarea și urâtul acestor zile. Soluții concrete și rețete de supraviețuire e greu – și chiar riscant – să dai. Însă vreau să te încredințez din toată inima de aceasta: Dumnezeu nu ne va părăsi! Hristos nu-și abandonează prietenii! Maica Domnului nu-și uită fiii lacrimilor sale! Sfinții ocrotitori nu-și vor astupa urechile! Chiar și când ne simțim părăsiți, abandonați, Hristos este alături de noi, căci El, înainte de noi și pentru noi, a trăit părăsirea totală, pe crucea răstignirii, strigând: „Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Mântuitorul a trecut prin această experiență a părăsirii totale de către Părintele Său, tocmai pentru a fi alături de noi în clipele părăsirii noastre! Așadar, va fi o cale pentru noi! Vom primi răspuns dacă ne vom ruga! Lacrimile noastre nu vor fi trecute cu vederea! Aceasta este credința mea, aceasta este nădejdea mea, aceasta este mărturisirea mea! Mă rog Domnului ca aceasta să fie și credința, nădejdea și mărturisirea ta.
Orice va fi, trebuie să-ți aduci aminte, frate și soră, că răului i s-a pus cruce acum două mii de ani. Oh, da, Dumnezeu multe poate îngădui. A îngăduit răstignirea Fiului Său. A îngăduit foamete cruntă și alte grele încercări. A îngăduit căderea Constantinopolului. A îngăduit cumplitele temnițe comuniste. Credința noastră nu e naivă. Am văzut de ce e în stare omenirea când se află sub puterea celui rău. Însă toate acestea au avut un sfârșit. Răul nu se poate permanentiza. Nu se poate înveșnici decât dacă-l lăsăm să ne guverneze sufletele, decât dacă ne facem părtași lui. De aceea, lupta noastră este să ne eliberăm de păcat și să ne unim cu Hristos. Căci, de vom trece prin Golgota, vom fi și răstigniți; iar de vom fi răstigniți, vom și muri pe cruce; vom fi și înmormântați, însă vom fi și înviați.
Pentru că Hristos a înviat!
Al vostru împreună slujitor, părinte, frate și prieten,
de tot binele voitor şi fierbinte rugător către Domnul,
† Episcopul Macarie
Dată în Reşedința episcopală din Stockholm, Regatul Suediei, la Praznicul Învierii Domnului, în anul mântuirii 2020.
În aceste zile pătimim alături de Mântuitorul pentru a ne bucura de roadele Învierii. Se cuvine așadar să cunoaștem că fără Jertfă nu există Înviere, dar și că fără Înviere, Jertfa Mântuitorului nu poate fi concepută. Așadar, să cautăm sensul oricărei nevoințe în izbânda pe care ne-o vește Hristos de fiecare dată când ne vorbește despre necazuri, prigoniri și împotriviri din partea oamenilor sau a vrăjmașului.
Patriarhul Ierusalimului ieșind din Sfântul Mormânt după venirea Sfintei Lumini
Întrucât, de fiecare dată când Hristos vestește apostolilor Săi Pătimirile Sale cele de bunăvoie, vorbește și despre Înviere, se cuvine ca în cateheza noastră să vorbim despre pătimire și nevoință cu ochii ațintiți către Lumina lui Dumnezeu, în cunoaștere, în har, în vederea duhovnicească ce repetă descoperirea de pe Tabor celor ce iubesc pe Dumnezeu, precum și în Sfânta Lumină care coboară în fiecare Sâmbătă Mare la Ierusalim, ca un liant concret între necreat și creat oferit tuturor necondiționat, credincioșilor și necredincioșilor deopotrivă.
În această cheie, să urmăm câteva repere ale Sfintei Scripturi, ale Sfinților Părinți și mărturiile istorice care nu înlătură efortul credinței, ci îl întăresc:
Mulțumim lui Dumnezeu, avem acordul din partea autorităților care dețin capela în care slujim pentru a avea posibilitatea să slujim în Săptămâna Mare și de Învierea Domnului. Suntem recunoscători Părintelui Protoiereu Ovidiu-Theodor Băncilă pentru mijlocire și bunăvoință în legătura cu autoritățile.
Programul pentru care am primit acordul este următorul:
Denia din Joia Mare a celor 12 Evanghelii, 16 aprilie 2020, începând cu ora 17.30;
Denia din Vinerea Mare – Prohodul Domnului, 17 aprilie 2020, începând cu ora 17.30;
Slujba Învierii Domnului, 19 aprilie 2020, începând sâmbătă seară la orele 23.30.
Întrucât situația actuală se poate schimba în funcție de reacția autorităților la nivel de stat, vă rugăm să urmăriți anunțurile noastre în cazul în care se vor face modificări.
Să înmulțim postul, rugăciunea și faptele bune în această perioadă de nevoință rămasă, cu dragă inimă și în pocăință curată!
Este foarte important să cunoaștem temeiurile credinței noastre sprea ne întări mai cu seamă în verticalitatea ei și pentru a nu ne lăsa influențați de înșelarea ereziei, care mai mult sau mai puțin voalat este prezentă astăzi în lucrurile pe care le vedem sau le auzim.
În cele ce urmează, vom prezenta câteva repere pornind de la Sfânta Scriptură, mergând apoi la Părinții Apostolici, Apologeții creștini, Sfinții Părinți de-a lungul vremii și până la teologi de marcă din ziua de azi. Prin punctarea câtorva mărturii esențiale, putem înțelege unitatea credinței Bisericii de-a lungul timpului, mai ales în ceea ce privește Taina Tainelor, care este Sfânta Împărtășanie cu Trupul și Sângele Domnului. Prin acestea căpătăm întărire și îndemnul de a căuta mai mult pentru a ne zidi credința noastră, precum și pentru a fi statornici pe calea noastră spre îndumnezeirea în harul Duhului Sfânt, astfel încât aceasta să fie dreaptă și fără abateri vătămătoare.
În contextul în care astăzi sunt problematizate modalitățile de împărtășire cu Sfintele Taine, este bine să știm care este fondul de bază al Liturghiei în Sfânta Scriptură și în Tradiția Sfinților Părinți de-a lungul veacurilor.
„Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.” (1 Corinteni 11, 28-32)
Înainte de a merge la spovedanie, credincioşii trebuie să se roage lui Dumnezeu cu căinţă şi lacrimi, ca să le dăruiască smerenie, mărturisire curată şi iertare, iar duhovnicului să-i dea Domnul înţelepciune şi cuvânt de învăţătură, să le poată vindeca rănile lăsate de păcat şi să–i călăuzească pe calea mântuirii.
Apoi, credincioşii sunt datori să-şi noteze în linişte păcatele mai mari, făcute din tinereţe sau de la ultima spovedanie, pe care trebuie să le citească cu căinţă, stând în genunchi, în faţa duhovnicului. La urmă, duhovnicul îl mai întreabă de unele păcate, apoi le fixează un canon după putere şi îi dezleagă, dacă promit că vor părăsi păcatele făcute şi îşi vor face canonul dat.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Rânduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 11)
Pliant al Patriarhiei Române cu învățături de folos pentru Sfânta Spovedanie
Pentru a ne cerceta mai bine viața și a dobândi iertare pentru păcatele pe care poate le-am trece prea ușor cu vederea, vă oferim, la îndemnul Părintelui Episcop Macarie, modelul de Spovedanie al Sfântului Dimitrie al Rostovului:
MODEL DE SPOVEDANIE – al Sfântului Dimitrie al Rostovului
Parohia Ortodoxă Română din Växjö / Rumänsk-ortodoxa kyrkoförsamlingen i Växjö 