Dumnezeu să îl pomenească pe Părintele Milică Văsuianu întru Împărăția Sa!

Astăzi este ziua de naștere a vrednicului de pomenire Părinte Milică Văsuianu, pe care l-am pomenit cu toții în ziua hramului parohiei noastre, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, săvârșind slujba parastasului pentru ctitori. Împreună în rugăciune a fost și Prezbitera Elena-Lucica Văsuianu, căreia îi mulțumim pentru pregătirea cu grijă și iubire a celor împărțite. Ne străduim cu toată inima să îi fim alături, dimpreună și familiei și celor care l-au cunoscut și l-au îndrăgit pe Părintele Milică, în amintirea blândeții și a îndemnurilor sale potrivite pentru orice ocazie, dar mai cu seamă în rugăciunea pentru mântuirea lui și în continuarea lucrării de mântuire, în viața și inima fiecăruia, pentru care Sfinția sa s-a jertfit cu iubire în întreaga sa activitate pastorală din această parohie. Dumnezeu să-l pomenească întru Împărăția Sa!

Puterea Sfintei Cruci să fie cu noi toți!

Puterea Sfintei Cruci să fie cu noi toți! Mulțumim tuturor pentru bucuria de a fi împreună în ziua Praznicului Înălțării Sfintei Cruci și de a o cinsti în primul rând prin Mărturisire și împărtășirea de Sfintele Taine. Domnul să răsplătească tuturor osteneala și iubirea cu care și-au jertfit din timp și au urmat îndemnul lui Hristos de a fi cei dintâi prin slujirea celorlalți! Ne-am bucurat de împreună-rugăciunea Părintelui Andrei-Valerian Dănilă de la Kalmar și a familiei sale. Fără a avea intenția sau posibilitatea de a face un eveniment de amploare din motive subiective, Domnul a rânduit totuși, prin purtarea de grijă și binecuvântarea Părintelui Episcop Macarie al Europei de Nord, să avem parte de un festin duhovnicesc aparte și de o agapă mai mult decât îndestulătoare pentru o zi de post :).

Ne-am rugat și pentru micuțul Filip Banu, greu încercat în aceste zile și îi mulțumim Domnului că acum, din încredințarea părinților săi, am aflat că nu mai este la terapie intensivă și că se reface cu nădejde spre bine. Să nu încetăm să îl mai pomenim în rugăciuni în aceste zile pentru statornicia stării sale în bine.

Domnul să ne ajute în continuare pe calea dobândirii Împărăției Cerurilor și, prin aceasta, să dobândim și adăugarea celor cu adevărat de folos nouă tuturor!

Cu bucurie și îmbrățișare în Domnul,
Preot Laurențiu Drăghicenoiu

ÎNDEMN LA RUGĂCIUNE PENTRU PRUNCUL FILIP BANU DIN PAROHIA NOASTRĂ

Vă îndemn cu toată inima să ne rugăm pentru micuțul Filip Banu din parohia noastră, care se află la terapie intensivă în Stokcholm din cauza unei răceli cu complicații. A fost dus cu elicopterul de urgență la Stockholm și conectat la un plămân extern, cu ajutorul lui Dumnezeu starea lui fiind acum ameliorată.

Este nevoie însă de rugăciune din partea tuturor pentru sănătatea lui și pentru întărirea părinților lui, Gabriel și Valeria Banu, greu încercați în aceste zile. Să spunem cu toții Paraclisul Maicii Domnului zilele acestea pentru ei sau orice rugăciune aveți răgazul și dorința, pentru ca să se milostivească Dumnezeu asupra micuțului Filip! Domnul să îi ajute și să răsplătească tuturor osârdia și iubirea! Doamne, ajută!

Sărbătorirea Hramului Parohiei noastre, „Înălțarea Sfintei Cruci”, 14 septembrie 2022

Cu mila Domnului, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părintelui nostru Episcopul Macarie al Europei de Nord, ne vom bucura de sărbătorirea hramului parohiei noastre, „Înălțarea Sfintei Cruci”, în ziua de prăznuire, miercuri, 14 septembrie 2022.

Sunteți cu toții bineveniți și este de mare folos să ne pregătim mai cu seamă
sufletele pentru cinstirea Sfintei Cruci și să ne împărtășim cu Sfintele Taine.
Așadar, vă aștept cu dragă inimă pe toți cei care doriți să vă spovediți, să veniți fie duminică, 11 septembrie, la capela Tegnér, între orele 8.30-9.30, unde avem de obicei Sfânta Liturghie, fie în dimineața zilei de 14 septembrie, la Högstorps kyrka, unde vom săvârși Sfânta Liturghie de hram.

Adresa bisericii în care vom săvârși Sfânta Liturghie de hram, în data de 14 septembrie, între orele 8.30-13.00, este:

Högstorps kyrka,
Orrvägen 13, 352 42
Växjö


Cu nădejde în lucrarea Domnului spre mântuirea tuturor,
Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Sărbătorirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Duminicii Sfinților români

La multi ani tuturor celor care poarta numele și cinstesc pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului!

Cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduim sa îl prăznuim cu buna rânduială, dimpreună și pe Sfinții români, duminică, mai cu seamă prin pregătirea pentru primirea Sfintelor Taine, cel mai important mod prin care Îl cinstim pe Dumnezeu și pe Sfinții Săi, pentru că Pocăința și sfințirea prin Sfintele Taine sunt tandemul care ne urcă spre cer!

Pentru aceasta și cu precădere pentru că ne aflăm în Postul Sfinților Apostoli, vă aștept cu dragă inimă la Sfânta Spovedanie duminică, 26 iunie, între orele 8.30-9.30 și apoi la Sfânta Liturghie!

Domnul sa ne ajute spre sărbătorire cuviincioasă și cu folos duhovnicesc în toate! Doamne, ajută!

Pentru mai multe detalii legate de sărbătoarea de astăzi, accesați linkul:

https://basilica.ro/nasterea-sf-proroc-ioan-botezatorul…/

Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, rugați-vă pentru noi!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfinților Împărați, Domnu să vă bucure și să vă învrednicească de primirea harului Său, cel mai valoros dar pe care îl poate primi un om!

Cu precădere îi aducem urări doamnei prezbitere Elena Văsuianu, pe care o pomenim cu toată nădejdea la Domnul spre ajutor, sănătate și bucurie în Domnul!

Să ne rugăm unii pentru alții cu credință, nădejde și iubirea lui Dumnezeu!

Vă așteptăm cu bucurie la Sfânta Liturghie mâine, 22 mai 2022, ca de obicei, începând cu ora 9.00. Domnul să ne învrednicească în slujirea Lui și să ne ajute tutoror spre tot binele!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu


Crâmpeie din viața cu totul aparte a Sfinților Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena:



Să împărtășim și celor mici, mai pe înțelesul lor, din viața Sfinților Împărați:

Slujire în Duminica Slăbănogului (15 mai 2022)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu mila Domnului, vă așteptăm cu bucurie la Sfânta Liturghie în Duminica Slăbănogului (15 mai), să ne rugăm bunului Dumnezeu pentru dobândirea păcii în inimile noastre și în întreaga lume!

Să facem loc harului dumnezeiesc în inimile noastre, iertând toate și milostivindu-ne asupra celorlalți, rugându-ne în toată vremea lui Dumnezeu! Doar prin harul Lui vom ieși din paralizia sufletească ce ne ține ațintiți doar la cele pământești. De multe ori simțim că nu avem putere și nu avem pe cineva care să ne ridice din neputințele noastre lăuntrice și spunem ca și slăbănogul „Doamne, nu am om”. Însă acum avem, pentru că Hristos a înviat! El ne ridică din neputințele noastre întinzându-ne mâna, înainte ca noi să cerem izbăvirea, pentru că El știe că avem nevoie de ajutorul Lui.

De câte ori ne salutăm și mărturisim că „Hristos a înviat!”, primim din puterea Învierii posibilitatea de a ieși din amorțeala păcatului și neputința morții. Să nu devenim nepăsători, să nu ne comportăm ca și cum Hristos n-a înviat, ca să nu ne fie nouă mai rău. Pentru că dacă pierdem nădejdea Învierii, nu mai există nicio altă nădejde, iar iadul este locul al cărui frontispiciu este deznădejdea ultimă și continuă.

Dar noi credem că Hristos a înviat, iar dacă credem, se cuvine să și mărturisim prin fapte de pocăință și de milostenie, prin rugăciune și prin primirea Sfintelor Taine, împlinind poruncile lui Hristos, care sunt în sine viață și înviere pentru fiecare dintre noi.

Să ne ajute Dumnezeu fiecăruia după trebuință și să fim, așadar, cu luare aminte, noi cum răspundem întrebării lui Hristos: „Voiești să te faci sănătos?”

HRISTOS A ÎNVIAT!

Pr. Laurențiu Drăghicenoiu

Slujire în Duminica a 4-a după Paști (a slăbănogului) – 15 mai 2022

Hristos a înviat!
Deși îmi doresc foarte mult să slujesc, starea de sănătate încă nu îmi permite, zilele acestea luptându-mă și cu o răceală care i-a afectat și pe ce mici ai noștri. Așadar, nu vom putea sluji duminica aceasta, însă avem nădejde ca Domnul să ne bucure cu harul Său în Sfânta Liturghie din Duminica a 4-a după Paști, în data de 15 mai. Până atunci vă voi pomeni cu toată inima pe fiecare dintre dumneavoastră, cu nădejdea că Domnul va ajuta fiecăruia după trebuință, întru credința și iubirea Lui!! Hristos a înviat!