Programul slujbelor de Sfintele Sărbători

Iată că Postul Mare de 40 de zile s-a terminat și începem Săptămâna Mare! Să ne ajute Dumnezeu să fim alături de Hristos în Pătimirea Sa, pentru a fi împreună cu El și în Înviere! 

Să ne păstrăm cât mai curați și mai liniștiți, în post, rugăciune și în bună rânduială, îmbogățindu-ne cu harul care va străluci în noi pentru tot anul, după cum spune Sfântul Sofronie. De aceea, întrucât nu vom avea posibilitatea să împlinim toată rânduiala slujbelor, să citim, să ne rugăm ori să ascultăm Sfintele Slujbe și să ne adâncim pe cât ne e cu putință în Taina acestor Sfinte Zile. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea slujbele în Săptămâna Mare și de Înviere după cum urmează:

Joia Mare, 29 aprilie
Denia celor 12 Evanghelii, începând cu orele 19.00

Vinerea Mare, 30 aprilie
Denia Prohodului Domnului, începând cu orele 19.00

Sâmbăta Mare, 1 mai
Canonul și Slujba Învierii, începând cu orele 23.30

Duminica Învierii, 2 mai
Vecernia Învierii (a doua Înviere), începând cu orele 13.00

Desigur, vom respecta regula în vigoare, de 8 persoane la Sfintele Slujbe. De aceea, și pentru Sfânta Spovedanie, vă rog să mă contactați în prealabil la tel. 0761054109 pentru a vă putea programa.

Să ne ajute Dumnezeu tuturor spre sfințire și binecuvântare!

Candela de duminică nr. 64/25.04.2021

La mulți ani tuturor care poartă numele florilor și tuturor care fac din sufletul lor o floare duhovnicească pe care o oferă Domnului la Intrarea Lui in Ierusalim! Domnul să vă bucure și să vă răsplătească dragostea și osârdia fiecăruia!

Atașăm și foaia parohială din această duminică, să vă fie spre folos și spre o mai bună cunoaștere a vieții mărturisitoarei a Sfântului Ierarh Iosif al Maramureșului, ocrotitor al parohiei noastre.

Praznic cu bucurie tuturor și nevoință sfințitoare în Săptămâna Mare!

Candela de duminică nr. 63/18.04.2021

Domnul să vă păzească și să vă bucure pe fiecare cu mare mila Sa! Vă atașăm foaia parohială din această duminică, cu gândul și îndemnul să ne iertăm unii altora greșelile, mai ales în această perioadă a Postului Mare, din care a mai rămas doar puțin, și să ne apropiem de Pătimirea și Învierea Domnului cu sufletul cât mai curățit prin pocăință și iertare!

Cei care doriți să vă spovediți pentru Sfintele Paști, este bine să veniți după slujba de Florii de duminica viitoare. Tot duminica viitoare îl vom prăznui și pe Sfântul Ierarh Mărturisitor Iosif al Maramureșului, unul dintre ocrotitorii parohiei noastre.

Să răscumpărăm vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5, 16)!

Bucurie și ajutor de la Domnul în toate!

Candela de duminică nr. 62/11.04.2021

Doamne, ajută tuturor! Găsiți atașată foaia parohială din această duminică, însoțită de rugămintea de a ne ruga pentru o tânără, pe nume Maria, de 21 de ani, din Suceava, care este în condiții critice după o operație de urgență la coloană. Din cauza unei malformații a rămas paralizată și medicii nu îi dau șanse, zbătându-se între viață și moarte – malformația îi presează nervii respiratori. Să o pomenim fiecare în rugăciunile noastre.
Deși sunt mulți oameni în suferință pe lume, se cuvine să îi pomenim mai cu seamă pe cei pentru care alții ne-au rugat.
Domnul să vă răsplătească orice gând bun și închinăciune!

„Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul

Icoana „Scării virtuților” – de la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai, locul unde Sfântul Ioan a scris lucrarea sa

Întrucât în Duminica a patra a Postului Mare sărbătorim pe Sfântul Ioan Scărarul, se cuvine să cercetăm cuvintele lui dătătoare de viață, pentru că lucrările Sfinților sunt roade ale Duhului Sfânt, Cel Care dă viața adevărată, viața din belșug, celor ce o doresc.

Căderile noastre, ale fiecăruia, îndepărtează lucrarea Sfântului Duh și atunci trebuie să căutăm calea de reîntoarcere către urcușul nostru sufletesc, pentru a nu rămâne sau, ferească Domnul, a ne afunda în cădere.

Pentru aceasta, se cuvine să citim, după cum am început și la cateheza online, din lucrarea Sfântului Ioan Scărarul, după cum există binecuvântata rânduială a acestor zile în viața Bisericii noastre.

Pentru cei care doresc să participe la cateheza online în fiecare miercuri la orele 19.00, vă rugăm să ne trimiteți un mail de înscriere la adresa: parohia.vaxjo@gmail.com

Vă atașez, din Filocalia vol. 9, un extras în care este cuprinsă integral lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș” a Sfântului Ioan Scărarul, în traducerea părintelui Dumitru Stăniloae.
Să aveți folos și bucurie!

Vizita și darul Preasfințitului Părinte Macarie pentru parohia noastră în Duminica Ortodoxiei

Slavă Domnului pentru toate! Mulțumim Preasfințitului Părinte Macarie al Europei de Nord pentru că, prin dania sa pentru parohia noastră, cerurile s-au deschis și Maica Domnului a coborât prin minunata sa icoana în mijlocul nostru, aducându-L pe Hristos în sufletele și în inimile noastre, ale tuturor! Icoana poartă numele „Cea cu Har Dăruită de la Växjö” și este realizată de pictorul Mihai Coman după modelul Keharitomeni (din limba greacă: Cea cu Har Dăruită) de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos. Mulțumim tuturor pentru osârdia și jertfa pe care a făcut-o fiecare cu dragă inimă în toate cele necesare prăznuirii cu bună cuviință, Dumnezeu să primească și să vă binecuvinteze dimpreună cu familiile dumneavoastră și cu cei pe care îi purtați în inimă!Maica Domnului cu noi toți!

Duminica viitoare ne vom bucura de vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord

Duminica viitoare, în Duminica Ortodoxiei, 21 martie 2021, ne vom bucura de vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord. Și pentru că este Duminica Sfintelor Icoane, Preasfinția Sa ne va aduce în dar o icoană cu totul specială a Maicii Domnului, Cea cu Har Dăruită pictată în chip deosebit pentru parohia noastră de pictorul Mihai Coman din București. 

Pentru cei care doresc să primească Sfânta Împărtășanie în această zi cu slujire și binecuvântare arhierească, vă rog să veniți la spovedit după Sfânta Liturghie de mâine, 14 martie, începând cu ora 13.00.

Desigur, trebuie să ne îngrijim de respectarea restricțiilor în vigoare de fiecare dată, astfel încât să ne bucurăm cu toții de binecuvântarea Părintelui Episcop Macarie și de lucrarea sfințitoare a Domnului de la fiecare Sfântă Liturghie în bună rânduială. 

Domnul să ne ajute tuturor spre lucrul cel bun!