Duminica Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
(Ev. Luca 5, 1-11)

„Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.”

De multe ori Domnul îngăduie să avem lipsă, pentru a ne îndestula mai apoi în viață, dar mai cu seamă în credință. Nu este mereu momentul pentru a primi, dar este mereu vremea pentru a avea încredere în Dumnezeu. Cu răbdare vom primi toate cele nădăjduite și mult mai mult decât atât, ne vom umple de îndestularea sufeltească, pe care doar Domnul o poate da. Apostolii au pescuit astăzi din belșug, la îndemnul Mântuitorului, după ce înainte nu prinseseră nimic o noapte întreagă. Urmarea acestei pescuiri minunate nu a fost dorința lui Petru și a celorlalți de a îi cere lui Hristos să fie pescar, ci aceea a pescarilor de a-L urma și de a deveni asemenea Lui. Așa să fie și pentru noi, ca orice bucurie și îndestulare să fie un prilej de a-i urma Domnului prin milostenie, iubire, iertare, pocăință și toate faptele credinței!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Editorial la Duminica după Înălțărea Sfintei Cruci (Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1)

„Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” 

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit întreaga lume și ne-a cerut un singur lucru: mântuirea sufletului. Lumea este un dar pentru noi toți și nu un câștig. Singurul nostru câștig este mântuirea, dobândirea harului lui Dumnezeu, folosirea monedei iubirii pentru a înmulți harul din noi și din ceilalți. Pentru că a stăpâni lumea se poate face doar prin binecuvântarea lui Dumnezeu, după cum a rostit El Însuși la facerea lumii. Iar fără binecuvântarea lui Dumnezeu devenim hoți, tâlhari, tirani față de lume și față de aproapele, riscând să pierdem din suflet pe cât câștigăm din lume. Să nu ne rușinăm să împlinim poruncile lui Dumnezeu și să îndrăznim să Îl mărturisim prin iubirea, credința și nădejdea noastră în El. Să ne rușinăm mai degrabă de păcat și de tot ce este urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca și El să nu Se rușineze de noi la Judecată. Aceasta, dacă vrem să ne apropiem de Dumnezeu, căci Domnul Însuși spune: „Oricine voiește…”

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

„După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului,
ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”(Ioan 3, 14)

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ev. Ioan 3, 13-17)

Hramul parohiei noastre, Înălțarea Sfintei Cruci, este un prilej minunat ca în fiecare an să ne amintim și să sărbătorim posibilitatea dobândirii vieții veșnice prin Răstignirea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Toate le-a făcut Hristos pentru noi, din iubire, fără să ceară altceva decât să ne îndreptăm ochii trupești și sufletești la El, acolo, pe Cruce, și să putem primi puterea de a înainta pe calea mântuirii, pe calea Învierii. Calea Crucii este calea Învierii, pentru că din iubirea jertfelnică se naște viața, iar prin Jertfa Domnului ne naștem spre Învierea Lui, spre viața cea veșnică. Iată scopul Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului, din iubirea Lui Dumnezeu pentru lume se naște Jertfa, iar din Jertfă se naște Viața: Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. (Ioan 3, 16). Să ne ajute Domnul să ne învrednicim cu toții de viața care vine prin Sfântă Crucea Sa, AMIN!

Suntem puși în fața unei aparente dileme: să iertăm și noi pe cei care ne sunt nouă datori sau nu. Mulți ar spune că răspunsul este clar, mai ales după ce am ascultat sau am citit Evanghelia de astăzi, se cade să iertăm. Și totuși, pentru că nu facem așa de fiecare dată, rămâne o dilemă, o necunoscută în ecuația noastră interioară. Ne-am însușit noi îndemnul Evangheliei astfel încât să nu ne putem această problemă? Atunci înseamnă cu nu mai judecăm ce spun sau ce fac ceilalți, nu mai osândim, nu mai considerăm că ceilalți sunt vinovați pentru eșecurile noastre. Dacă iertăm, atunci nu mai contorizăm, nu mai controlăm, nu ne mai interesează atât de mult cei din jur, ci mai ales ceea ce suntem și facem noi înșine. Altfel, avem de suferit, pentru că atragem judecata pe care noi o facem asupra altora, chiar asupra vieții noastre. Să urmăm lui Dumnezeu, Cel Care ne iartă, doar pentru că Îi cerem! Altfel, cădem în viclenie și, deși iertați, nu iertăm, deși nejudecați, judecăm, deși neosândiți, osândim. Să ne asemănăm, așadar, Celui pe Care Îl rugăm să ne ierte, de fiecare dată când spunem Tatăl nostru, și să ne îndepărtăm de asemănarea cu cel de care ne rugăm Tatălui să ne izbăvească, adică de cel viclean.

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

„El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt;
nu vă temeți.”(Matei 14, 27)

Suntem copleșiți câteodată de furtuna vieții și de incertitudinile ei și oscilăm adesea între credință și necredință. Ce facem atunci când ne adresăm Domnului, văzându-L apropiindu-Se de noi? El vine mergând printre valurile vieții noastre ca și cum ar păși pe limanul liniștii sufletești și trupești pe care și-l dorește fiecare dintre noi. Am vrea și noi să pășim așa ca El și, ca și Petru, Îl rugăm să facă și cu noi o minune, astfel încât să putem. Și, așa, începând timid, înaintăm, mergând peste valurile întristărilor, ale necazurilor și ale neputințelor noastre cu o pace aparte, ce nu ne caracterizează și pe care o recunoaștem ca fiindu-ne dăruită de El. Dar dacă Petru s-a temut de valuri și a început să se scufunde, se va întâmpla și nouă să cădem din credința noastră în Cel Care merge pe valuri ca pe uscat. Și chiar dacă ne afundăm, strigând către Domnul, El ne prinde îndată, mustrându-ne pentru necredința noastră, dar niciodată abandonându-ne. Așadar, pe lângă nădejdea nemărginită în Hristos, primim cunoștința unui fapt minunat: și noi putem merge peste valurile învolburate, doar să rămânem cu ochii lăuntrici ațintiți către El!

„Privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor.” (Matei 14, 19)

Este o mare bucurie să avem masa îmbelșugată, dar este o mai mare bucurie să avem pace în inimă și între noi unii cu alții. De aceea, și atunci când ne apropiem de Sfânta Împărtășanie, trebuie să avem grija de a avea pace unii cu alții, de a ierta pe cei ce ne-au greșit și să cerem și noi iertare celor față de care noi înșine am făcut greșeli. Astfel, primim și noi binecuvântarea și ospățul pâinilor înmulțite din cer, care sunt în fapt Hristos Însuși în Sfânta Liturghie, în Sfânta Euharistie. În ziua marelui praznic de azi dedicat Adormirii Maicii Domnului, avem mărturie în Sfânta Evanghelie despre păcea adevărată care nu vine din pregătirea celor materiale, ci mai cu seamă din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și din căutarea împlinirii lui. Acestea Îl coboară pe Dumnezeu în sufletele noastre și în cele ale vieții noastre de zi cu zi, încât, în orice trebuință, Dumnezeu va înmulți cele necesare pentru noi și pentru cei dragi ai noștri, având milă de neputința noastră și vindecând bolile noastre sufletești și trupești. Chiar dacă nu merităm, la rugăciunile Maicii Sale, Dumnezeu se înduplecă și ne împlinește cu milostivire și iubire rugămintea. Amin!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

„Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”(Matei 9, 33)

Mulțumim tuturor celor prezenți la Taina Sfântului Maslu, săvârșită la biserica parohiei din Nybro, și deopotrivă mulțumim părintelui Andrei Valerian Dănilă pentru invitația de a ne ruga împreună pentru sănătatea sufletească și trupească a noastră, a tuturor. Cu credință și nădejde am cerut și noi la Sfântul Maslu vindecare de neputințele noastre, având atâtea mărturii de vindecare după cum avem și astăzi, în pericopa din Sfânta Evanghelie: doi orbi vin la Mântuitorul și cer vindecarea, însă El îi întreabă: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?” și, după ce primește răspunsul lor afirmativ, atingându-se de ochii lor, le spune: „După credința voastră, fie vouă!”. Așa se atinge de fiecare dintre noi Hristos, fie prin uleiul sfințit de la Taina Sfântului Maslu, fie prin cuminecarea cu Trupul și Sângele Lui, întrebându-ne și pe noi despre credința noastră. Iar dacă inima noastră răspunde asemenea orbilor: „Da, Doamne!”, avem nădejde că ne va milui și pe noi Hristos cu vindecarea pe care o cerem de la El! Și așa cum o rană trebuie curățată înainte de a fi aplicat pansamentul, la fel și sufletul nostru trebuie curățat de mizeria păcatului, înainte de primirea Darurilor Sfinte pentru a se vindeca împreună cu trupul. Să nu amânăm, ci să câștigăm vremea, spovedindu-ne și împărtășindu-ne, vindecându-ne și sfințindu-ne cu credință mare în puterea lui Dumnezeu!

Pr. Laurențiu Drăghicenoiu

„Văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere”(Matei 9, 8)

În această duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului și avem cu toții prilej bun de curățire sufletească și trupească prin post și rugăciune, printr-o grijă mai mare pentru sfințirea noastră pregătită mai cu seamă prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Înainte de toate să căutăm iubirea de Dumnezeu și pe cea de aproapele, să iertăm pe cei care ne-au greșit, ca și Dumnezeu să ne ierte pe noi, cei care Îi greșim Lui în toată vremea. Iată, în Evanghelia de astăzi, avem mărturia puterii pe care Dumnezeu o aduce în lume prin Întruparea Sa, puterea de a ierta păcatele numai cu cuvântul.

Jertfa pe care o pretinde Dumnezeu de la noi nu mai este sângeroasă, pentru că Însuși Hristos S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcat, ci se așteaptă de la noi să ne răstignim egoismul, păcatele și patimile. Astfel, înviem cu Dumnezeu întru omul cel nou al iubirii dumnezeiești, prin harul Lui, pe măsura dorinței și credinței noastre în El. Să Îl căutăm cu toată grija în post și rugăciune, în Spovedanie și Împărtășanie, câștigând această vreme spre binele nostru și al celorlalți, întru lucrarea Duhului Sfânt, Cel Care pe toate le plinește, curățindu-ne de toată întinăciunea. Amin!

Pr. Laurențiu Drăghicenoiu

„Toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor.”(Matei 8, 34)

Este un lucru greu de imaginat cum, o mulțime de oameni, în urma unei minuni, se îndreaptă către Hristos și Îl roagă să plece dintre ei. De ce oare? Care ar putea fi motivul? Pentru ce, în Evanghelia de astăzi, lucrarea lui Dumnezeu în vindecarea unor demonizați generează o astfel de reacție? Un răspuns ni-l dă Hristos Însuși, când ne spune că nu putem sluji și lui Dumnezeu și lui mamona, adică și profitului. Ori porcii în care intraseră diavolii, ieșind din oameni, erau prilejul de câștig, pe care îl iubeau oamenii din cetatea Gadarei mai mult decât pe Dumnezeu, pe Care iată că Îl alungă. Ei împlinesc, astfel, cuvântul Mântuitorului despre imposibilitatea slujirii la doi domni. Desigur, mereu ne este ușor să arătăm cu degetul, dar noi oare cum stăm? Se cuvine să avem grijă să împlinim cuvintele Mântuitorului prin care ni se spune să căutăm Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga nouă. Altfel, căutând mereu câștigul, vom lua și noi parte la mulțimea care Îl alungă pe Dumnezeu atunci când Îl vede. Alegerea este a fiecăruia.

Pr. Laurențiu Drăghicenoiu