„Acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post.”(Matei 17, 21)

Cu toții avem momente de cădere sufletească și, într-un fel sau altul, ne îndepărtăm de Dumnezeu. Atunci devenim mai puțin credincioși, pentru că faptele necredinței noastre dovedesc aceasta: fie nu mai ținem post, nu ne mai rugăm așa mult, fie evităm să ajungem la Sfânta Liturghie și amânăm mereu Spovedania și Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos. Ce observăm atunci în viața noastră? Un lucru este cert, ca și în Evanghelia de astăzi, că nu putem îndepărta răul din viața noastră ori a celorlalți. Nu mai putem face binele, pentru că nu ne mai hrănim cu binele adevărat care vine doar prin Dumnezeu și iubim din ce în ce mai puțin pentru că nu ne mai hrănim cu iubirea Lui în noi. Ne asemănăm, așadar, apostolilor care nu au putut să îndepărteze duhul necurat, deși primiseră această putere de la Hristos Însuși. De altfel, dacă ne lăsăm duși de valul necredinței, riscăm să ne asemănăm lui Irod, care l-a decapitat pe Sfântul Ioan Botezătorul fără să intenționeze neapărat acest lucru, și totuși, el a fost cel care a rostit porunca uciderii, forțat de promisiunea făcută propriilor patimi. Care este soluția? Hristos Însuși ne-o dă: să fim credincioși, să mutăm munții mai întâi dinlăuntru nostru, să facem faptele credinței, ca aceasta să fie vie și lucrătoare: să ne rugăm și să postim, să facem milostenie, să iertăm și să fim iertați și sfințiți prin Sfintele Taine rânduite de El în Biserica Sa, pe care porțile iadului nu o vor putea birui!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu