„După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului,
ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”(Ioan 3, 14)
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ev. Ioan 3, 13-17)
Hramul parohiei noastre, Înălțarea Sfintei Cruci, este un prilej minunat ca în fiecare an să ne amintim și să sărbătorim posibilitatea dobândirii vieții veșnice prin Răstignirea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Toate le-a făcut Hristos pentru noi, din iubire, fără să ceară altceva decât să ne îndreptăm ochii trupești și sufletești la El, acolo, pe Cruce, și să putem primi puterea de a înainta pe calea mântuirii, pe calea Învierii. Calea Crucii este calea Învierii, pentru că din iubirea jertfelnică se naște viața, iar prin Jertfa Domnului ne naștem spre Învierea Lui, spre viața cea veșnică. Iată scopul Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului, din iubirea Lui Dumnezeu pentru lume se naște Jertfa, iar din Jertfă se naște Viața: Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. (Ioan 3, 16). Să ne ajute Domnul să ne învrednicim cu toții de viața care vine prin Sfântă Crucea Sa, AMIN!