Duminica a 20-a după Rusalii
(Învierea fiului văduvei din Nain – Ev. Luca 7, 11-16)
„Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu”

Există mai multe feluri de frică și, adeseori, când este vorba despre frica de Dumnezeu, mulți se gândesc la o anumită frică de a nu fi cumva pedepsit pentru păcatele săvârșite. Însă cei care caută sensul adânc al lucrurilor află că nu este vorba despre o astfel de frică înaintea lui Dumnezeu, pentru că pedeapsa pentru păcat o atrage fiecare prin îndepărtarea de Dumnezeu. Ci este vorba despre teama firească pe care o provoacă iubirea și comuniunea celor apropiați, frica de a nu răni sau a îndepărta pe cineva drag. Astăzi, când Evanghelia ne aduce înainte învierea fiului văduvei din Nain, suntem, iată, martorii unei frici nu în fața morții, ci în fața învierii, care are ca urmare slăvirea lui Dumnezeu. Așadar, frica Domnului nu este o frică patologică, pentru că o astfel de frică nu ar putea aduce recunoștința, bucuria, nădejdea și apropierea de Dumnezeu pe care le-au arătat cei de față la învierea tânărului de către Hristos. Așa este frica iubirii de Dumnezeu, este începutul înțelepciunii (Pilde 1, 7), este martoră a minunilor și plină de slava dumnezeirii.

Preot Laurențiu Drăghicenoiu