· „Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.” (Matei 19, 30)
Socotim de multe ori că înțelegem lucrurile, că suntem înțelepți și îi cunoaștem pe ceilalți atât de bine încât putem să afirmăm despre ei multe, vrute și nevrute. Mai puțin însă știm dacă ne cunoaștem pe noi înșine cu adevărat. Câți dintre sfinți nu au suferit prigoană de la cei apropiați ai lor, mărturisind pe Hristos și iată că Hristos i-a mărturisit pe ei înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, cinstindu-i în Biserica Sa. Totuși, în vremea lor, mulți dintre acești sfinți au fost considerați ca fiind ultimii dintre oameni, și ei înșiși nu s-au îndreptățit pentru a nu fi mărturisiți de oameni, ci doar de Dumnezeu. Nu modelul lumesc l-au avut înainte, ci pe Hristos, Care i-a îndemnat, ca și pe fiecare dintre noi, să își ia crucea și să-I urmeze, iubindu-L pe El mai mult decât orice și oricine pe lume, pentru că în iubirea de Dumnezeu se împlinesc toate celelalte iubiri. Ne aflăm în Duminica Tuturor Sfinților, când cinstim pe toți cei în care Duhul Sfânt, Cel Care S-a pogorât duminica trecută, a rodit însutit. Scopul vieții creștinului este dobândirea Duhului Sfânt, spune Sfântul Serafim de Sarov, și sfinții sunt cei în care acest lucru s-a împlinit deplin. Sfinții sunt Evanghelia trăită și citindu-le viețile vedem harul lui Dumnezeu strălucind și lucrarea lui Dumnezeu împlinindu-se, atât spre folosul lor, cât și al tuturor oamenilor care caută lucrarea mântuirii. Este o mare binecuvântare să căutăm învățăturile și viețile sfinților și să îi cinstim, rugându-i să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu. În acest fel cunoaștem lucrarea harului lui Dumnezeu în multe situații care ne sunt și nouă familiare și învățăm că nu trebuie să ne încredem doar în noi înșine, ci să ne încredințăm lui Dumnezeu și lucrării Lui pline de har și de binefaceri nebănuite. Desigur este nevoie să ne luăm crucea, pentru că „multe sunt necazurile drepţilor”, dar după cruce, urmează și învierea: „şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.” (Psalmi 33, 18). Să ne ajute tuturor Dumnezeu pentru rugăciunile tuturor sfinților Săi! Amin.
Pr. Laurențiu Draghicenoiu