„Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” (Ioan 9, 33)

HRISTOS A ÎNVIAT! Suntem în Duminica a șasea după Paști, în care se citește pericopa evanghelică despre vindecarea orbului din naștere de către Hristos (Ioan 9, 1-38). De asemenea, este prima duminică din luna iunie, dedicată părinților și copiilor de către Patriarhia Română. 

Este o duminică în care ni se pune întrebarea, în ce măsură vedem, ce anume vedem, ce alegem să vedem și unde ne îndreptăm privirile în toată vremea? Hristos ne atrage atenția de multe ori în Sfânta Evanghelie despre ce înseamnă vederea și interpretarea ei: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” (Matei 7, 1-3). 

Așadar, există o vedere spre interior, spre sinele nostru și una spre exterior, spre lume și spre ceilalți. Este mai ușor să fugim de vederea sinelui nostru și să privim spre ceilalți, convinși de faptul că nimeni nu ne vede pe noi așa cum suntem. Dar fuga este zadarnică și ne mințim pe noi, ca și pe ceilalți, ajungând chiar să credem în propria amăgire: „Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 41). Fără Dumnezeu, însă, nu putem ieși din această amăgire, fiindcă fără El nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Începutul vederii este conștientizarea propriei stări sufletești și mărturisirea prin care arătăm cu degetul bârna din ochii noștri lui Hristos, cerându-i să ne izbăvească de rana ei. Iar Hristos curățește rana prin dezlegarea Spovedaniei și pune alifie din Însuși Trupul și Sângele Său, astfel încât, spălându-ne prin pocăință, să ne vindecăm vederea și să vedem Lumina Lui. Așa să ne ajute Domnul tuturor!

Pr. Laurențiu Drăghicenoiu