Domnul să vă păzească și să vă bucure pe fiecare cu mare mila Sa! Vă atașăm foaia parohială din această duminică, cu gândul și îndemnul să ne iertăm unii altora greșelile, mai ales în această perioadă a Postului Mare, din care a mai rămas doar puțin, și să ne apropiem de Pătimirea și Învierea Domnului cu sufletul cât mai curățit prin pocăință și iertare!
Cei care doriți să vă spovediți pentru Sfintele Paști, este bine să veniți după slujba de Florii de duminica viitoare. Tot duminica viitoare îl vom prăznui și pe Sfântul Ierarh Mărturisitor Iosif al Maramureșului, unul dintre ocrotitorii parohiei noastre.
Să răscumpărăm vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5, 16)!
Bucurie și ajutor de la Domnul în toate!