Doamne, ajută tuturor! Întrucât nu mă simt în putere pentru a putea sluji și în duminica aceasta, rămâne să ne întâlnim în slujire duminica viitoare, 10 aprilie 2022, cu mila Domnului, și pentru rugăciunile frățiilor voastre voi prinde putere în perioada următoare pentru a putea sluji și a vă fi alături și pentru Spovedanie, între orele 9.00-9.45.
Vă mulțumesc din inimă pentru tot gândul bun, toată rugăciunea și fapta, Domnul să vă răsplătească pe fiecare în parte, după nevoie!
Cei care aveți râvna și doriți să jertfiți din timpul și atenția zilnică pentru cele ale lui Dumnezeu, întrucât în aceste zile prăznuim pe Sfântul Ioan Scărarul, vă îndemn să citiți în fiecare zi câteva pagini din scrierea sa, „Scara”, pe care o găsiți la linkul de aici:

Să aveți folos pentru însămânțarea gândurilor bune în minte spre rod bun în pacea și bucuria Domnului și spre toată lucrarea cea bună!
Cu îmbrățișare în Domnul,
preot Laurențiu Drăghicenoiu