ÎNDEMN LA RUGĂCIUNE PENTRU FAMILIA SMICALĂ DIN FINLANDA

Preaiubiții mei, Vă rog și vă chem să ne unim în rugăciune pentru Camelia-Mihaela Smicală și copiii săi, Johan-Mihail și Maria-Alexandra. Pe 12 noiembrie va avea loc în Finlanda un proces foarte important, în care se poate decide soarta acestei mult și greu încercate familii. În cazul unei sentințe favorabile, Johan-Mihail și Maria-Alexandra se vor putea întoarce acasă, la mama lor, așa cum este firesc, așa cum au nevoie, așa cum își doresc fiecare în parte, așa cum ne dorim noi toți. Acum este un moment important, crucial, să le fim alături, frate și soră, să jertfim puțin din timpul nostru și să-L rugăm pe Dumnezeul orfanilor și al văduvelor să îi ocrotească și să plinească cererile acestei îndurerate mame și copilașilor săi. Așadar, vă propun să citim cu toții din Psaltire cel puțin o catismă pe zi, până în ziua procesului, pomenindu-i pe robii lui Dumnezeu: Camelia-Mihaela, Johan-Mihail și Maria-Alexandra pentru izbăvire din necazul separării și pentru reîntregirea familiei.

Așa să le ajute Preamilostivul Dumnezeu, iar vouă să vă răsplătească înmiit jertfa și osteneala!

Al vostru părinte, frate și prieten împreună rugător,
† Episcopul Macarie al Episcopiei Europei de Nord

Candela de duminică nr. 41/1.11.2020

Mulțumim Domnului pentru toate și ne rugăm ca Domnul să vă răsplătească râvna pentru împreuna-rugăciune din această duminică atât la Sfânta Liturghie, cât și la pomenirea celor adormiți! Dumnezeu să-i pomenească pe toți și să-i așeze împreună cu drepții!

Vă atașăm și foaia parohială din duminica aceasta, ce conține binecuvântarea Părintelui nostru Episcop Macarie întru mărturisire, cuvântul preotului despre Evanghelia zilei, și câteva articole și îndemnuri pentru înnoirea noastră rânduiala bisericească. Dacă la catehezele online am discutat despre semnificația multor rânduieli, avem acum ocazia să ni le și însușim în parte, în mod practic. Este vorba despre deprinderea unor cântări ușoare, dar minunate, după tradiția noastră de veacuri în care au găsit folos duhovnicesc toți strămoșii noștri până la noi. Detalii găsiți mai departe în rândurile Candelei de duminică. 

Domnul să vă bucure și să vă întărească în credință, dragoste și nădejde!