Programul slujirii în perioada următoare

MIERCURI, 28 IANUARIE
– orele 18.00-18.45 – Paraclisul Maicii Domnului
– orele 18.45-19.30 – Curs de limba română pentru copii (CTSM) & program catehetic pentru catehumenii care se pregătesc pentru Sf. Botez

JOI, 29 IANUARIE
– orele 17.00, Slujba Vecerniei pentru sărbătorirea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur , urmată de Taina Sfintei Spovedanii

VINERI, 30 IANUARIESfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur 
 orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie urmate de Agapă
– orele 17.00-17.45 – Slujba Vecerniei, urmată de Taina Sfintei Spovedanii;

SÂMBĂTĂ, 31 IANUARIE
 orele 8.30, Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie și slujba Parastasului de 7 ani al Părintelui Milică Văsuianu. Veșnica lui pomenire!
– orele 17.00, Slujba Vecerniei, urmată de Taina Sfintei Spovedanii
– orele 17.45 – 17.55 – Curs de muzică bisericească pentru cei mici și mari deopotrivă: învățarea troparelor – Troparul Învierii, glas 1 (CTSM). 
– orele 18.00 – 18.30 – Curs de șah pentru copii și ora de desen (CTSM)

DUMINICĂ, 1 FEBRUARIE, Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului, Începutul Triodului)
 orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie urmate de Agapă
– orele 17.00, Slujba Vecerniei pentru Praznicul Întâmpinării Domnului, urmată de Taina Sfintei Spovedanii

LUNI, 2 FEBRUARIE – Întâmpinarea Domnului
 orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie urmate de Agapă

Programul slujirii în perioada următoare

MIERCURI, 14 IANUARIE
– orele 18.00-18.45 – Paraclisul Maicii Domnului
– orele 18.45-19.30 – Curs de limba română pentru copii (CTSM) & program catehetic pentru catehumenii care se pregătesc pentru Sf. Botez

VINERI, 16 IANUARIE
– orele 17.00-17.45 – Slujba Vecerniei pentru prăznuirea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, urmată de Taina Sfintei Spovedanii;

SÂMBĂTĂ, 17 IANUARIE – Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
 orele 8.30, Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, urmate de Agapă
– orele 17.00, Slujba Vecerniei, urmată de Taina Sfintei Spovedanii
– orele 17.45 – 17.55 – Curs de muzică bisericească pentru cei mici și mari deopotrivă: învățarea troparelor – Troparul Învierii, glas 7 (CTSM). 
– orele 18.00 – 18.30 – Curs de șah pentru copii și ora de desen (CTSM)

DUMINICĂ, 18 IANUARIE, Duminica a 29-a după Rusalii (Vindecarea celor 10 leproşi),
 orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie urmate de Agapă și de Adunarea Parohială

MIERCURI, 21 IANUARIE
– orele 18.00-18.45 – Paraclisul Maicii Domnului
– orele 18.45-19.30 – Curs de limba română pentru copii (CTSM) & program catehetic pentru catehumenii care se pregătesc pentru Sf. Botez

VINERI, 23 IANUARIE
– orele 17.00-17.45 – Acatistul Sfintei Cruci, urmat de Taina Sfintei Spovedanii;

SÂMBĂTĂ, 24 IANUARIE – în comuna Bârsești din România, jud. Vrancea, se va face Parastasul de 7 ani al Părintelui Milică Văsuianu. Această pomenire se va face și în cadrul parohiei noastre sâmbătă, 31 ianuarie. Veșnica lui pomenire!
– orele 17.00, Slujba Vecerniei, urmată de Taina Sfintei Spovedanii
– orele 17.45 – 17.55 – Curs de muzică bisericească pentru cei mici și mari deopotrivă: învățarea troparelor – Troparul Învierii, glas 8 (CTSM). 
– orele 18.00 – 18.30 – Curs de șah pentru copii și ora de desen (CTSM)

DUMINICĂ, 25 IANUARIE, Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu),
 orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie urmate de Agapă

Programul slujirii în perioada următoare

VINERI, 9 IANUARIE
– orele 17.00-17.45 – Acatistul Sfintei Cruci, urmat de Taina Sfintei Spovedanii;

SÂMBĂTĂ, 10 IANUARIE
– orele 15.00 – activitate CTSM (Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”): vizitarea cu mic, cu mare, a expoziției de artă „Displacement”, care conține lucrări ale pictoriței Milica Lazarevic, membră a parohiei noastre – adresa: Italienska Palatset (J F Liedholms väg 17, 352 57 Växjö).
– orele 17.00, Slujba Vecerniei, urmată de Taina Sfintei Spovedanii
– orele 17.45 – 17.55 – Curs de muzică bisericească pentru cei mici și mari deopotrivă: învățarea troparelor – Troparul Învierii, glas 6 (CTSM)
– orele 18.00 – 18.30 – Curs de șah pentru copii și ora de desen (CTSM)

DUMINICĂ, 11 IANUARIEDuminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) 
 orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie urmată de Agapă