MARȚI, 30 SEPTEMBRIE
– orele 17.00, Slujba Vecerniei pentru Praznicul Acoperământului Maicii Domnului, urmată de Taina Sfintei Spovedanii

MIERCURI, 1 OCTOMBRIE, Acoperământul Maicii Domnului
– orele 8.30, Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie și Slujba Aghiasmei Mici urmate de Agapă.
– orele 18.00-18.45 – Paraclisul Maicii Domnului
– orele 18.45-19.30 – Curs de limba română pentru copii (CTSM) & program catehetic pentru părinți și pentru catehumenii care se pregătesc pentru Sf. Botez
VINERI, 3 OCTOMBRIE
– orele 17.00-17.45 – Acatistul Sfintei Cruci, urmat de taina Sfintei Spovedanii;

SÂMBĂTĂ, 4 OCTOMBRIE, Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae
– orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, urmate de slujba Parastasului – pomenirea celor adormiți în Domnul;
–orele 17.00, Slujba Vecerniei, urmată de Taina Sfintei Spovedanii
– orele 17.45 – 17.55 – Curs de muzică bisericească pentru cei mici și mari deopotrivă: învățarea troparelor – Troparul Învierii, glas 8 (CTSM).
– orele 17.55 – 18.30 – Curs de șah pentru copii, iar pentru cei mai mici oră de desen (CTSM)

DUMINICĂ, 5 OCTOMBRIE, Duminica a 18-a după Rusalii (Predica de pe munte. Iubirea vrăjmaşilor)
– orele 8.30, Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, urmate de Agapă.









































































