
La inițiativa și cu participarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi, în perioada 7-8 septembrie 2024, are loc în Copenhaga ediția anuală a taberei familiilor din țările scandinave, eveniment organizat de către Centrul pentru Tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (CTSM) al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
Tabăra din acest an, cu tema: „Grija față de bolnavi – o chemare pentru fiecare tânăr” se desfășoară pe parcursul a două zile în capitala regatului danez (Kollegivej 2, Charlottenlund) și include, pe lângă sfintele slujbe săvârșite în Biserica Paraclis Episcopal, diverse jocuri sau ateliere de creație în Parcul Natural JÆGERSBORG DYREHAVE din proximitatea bisericii, cateheze și discuții duhovnicești potrivite pentru fiecare grupă de vârstă.
Invitații speciali ai acestei ediții sunt Părintele Vasile Gavrilă din București și Profesorul univ. Adrian Opre de la Cluj care vor susține o serie de prelegeri în legătură cu tematica stabilită.
Tabăra debutează cu Sfânta Liturghie Arhierească în dimineața zilei de sâmbătă, 7 septembrie 2024, în ajunul prăznuirii Nașterii Maicii Domnului și continuă pe întreg parcursul celor două zile.
Mai multe detalii despre acest eveniment se pot obține folosind coordonatele de contact de mai jos:
Preot Andrei Sofa 004591451462.