EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A EUROPEI DE NORD – Parohia Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea cu Har dăruită” de la Växjö, Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) și Sfinții Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureș (24 aprilie) și Sigfrid de Växjö, Luminătorul Suediei (15 februarie) / Guds Moder Ikon “Hon som är fylld av Nåd”, Det heliga Korsets upphöjelse och de Heliga Hierarkierna och Bekännarna Josef av Maramures och Sigfrid av Växjö> rumänsk-ortodoxa kyrkoförsamlingen i Växjö
Cu milla Domnului am primit îngăduința din partea administrației capelei Tegner pentru a sluji Sfânta Liturghie în perioada Sfintelor Sărbători în capela în care slujim în fiecare duminică (Tegnérkapellet, Norra järnvägsgatan 25, 353 30 Växjö) după cum urmează:
DUMINICĂ, 24 DECEMBRIE 2023, Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sf. Părinţi după trup ai Domnului) Sfânta Spovedanie: 8.30-9.30, Sfânta Liturghie: 10.00-12.00, Agapa: 12.00-13.00
MARȚI, 26 DECEMBRIE 2023, Soborul Maicii Domnului, Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana Utrenia și Sfânta Liturghie – 9.00 – 12.00, Agapa: 12.00-13.00
MIERCURI, 27 DECEMBRIE 2023, Sf. Ap., întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul, Utrenia și Sfânta Liturghie – 9.00 – 12.00, Agapa: 12.00-13.00
DUMINICĂ, 31 DECEMBRIE 2023, Duminica după Naşterea Domnului Sfânta Spovedanie: 8.30-9.30, Sfânta Liturghie: 10.00-12.00, Agapa: 12.00-13.00
LUNI, 1 IANUARIE 2024,Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi mama sa, Sfânta Emilia (Anul Nou. Tedeum) Utrenia și Sfânta Liturghie – 9.00 – 12.00, Agapa: 12.00-13.00
DUMINICĂ, 7 IANUARIE 2024, Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Duminica după Botezul Domnului Utrenia și Sfânta Liturghie – 9.00 – 12.00, Agapa: 12.00-13.00
Sfintele Sărbători cu bucurie tuturor și ajutor de la Domnul spre tot binele! Pr. Laurențiu Drăghcienoiu
Din mila şi purtarea de grijă a Atotmilostivului Dumnezeu, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord,
Iubiţilor fraţi preoţi și diaconi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor dreptmăritor, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos Cel născut în ieslea Betleemului și în ieslea inimilor noastre, iar din parte-mi părintească binecuvântare și frățească îmbrăţişare!
Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,
Acum mai bine de două mii de ani, într-o omenire cufundată în păcate și dominată de răutate, neputincioasă în fața tiraniei diavolului și incapabilă să se elibereze prin drepții și profeții săi „din întunericul și din umbra morții” (Isaia 9, 1), Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Preacurata Fecioară Maria – cea care reprezintă suspinul cel mai adânc și mai de preț pe care l-a putut oferi omul lui Dumnezeu.
Și S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7), adică asumându-și ca Om un chip lipsit de slava dumnezeiască, pătimitor, vulnerabil și expus, circumscris împrejurărilor. Ce reprezintă robul sau sclavul? Este o persoană deposedată de identitatea, statutul și drepturile sale. Cineva aflat la marginea societății, căruia i se neagă, într-un fel, propria umanitate. „Nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag”, așa cum îl descrie Profetul Isaia (53, 2), în mod cutremurător și surprinzător, pe Mesia Cel așteptat.
Prin această deșertare de Sine, Fiul lui Dumnezeu și-a asumat plenar până la ultimele consecințe, afară de păcat, condiția umană de după căderea protopărinților noștri din starea paradisiacă. Căci robi au ajuns Adam și Eva, de îndată ce s-au lăsat înșelați și prădați de diavol în grădina Edenului. Pierzând harul, au păstrat statutul de fii și fiice ai lui Dumnezeu, dar au fost deposedați de chipul slavei cerești și au decăzut din rolul lor de stăpâni și iconomi ai lumii create.
Nașterea Mântuitorului se înscrie în aceeași noimă a sfatului treimic, împlinindu-se în taină, iar slava eternă a Celui întrupat fiind ascunsă sub obrocul smerit al peșterii și al exilului. Căci Fecioara Maria și bătrânul ei logodnic, Dreptul Iosif, deși descendenți ai Profetului și Regelui David, nu sunt persoane importante și cunoscute. În Betleem, venind sorocul nașterii, ei nu găsesc adăpost. Nașterea se petrece într-un staul amenajat într-o peșteră, unde Pruncul, culcat într-o iesle, este încălzit de suflarea blândă a animalelor. Fecioara Maria însăși „ascunde în inima sa” (Luca 2, 51) profețiile și vestirile despre Fiul trimis să mântuiască nu doar pe Israel, ci întreaga omenire.
De asemenea, nebunia ucigașă a lui Irod, care, temându-se de profețiile despre un nou rege, ordonă uciderea tuturor pruncilor din Betleem pentru a-L elimina și pe Mesia, săvârșind infanticid. Fecioara Maria și Dreptul Iosif sunt nevoiți să afle scăpare, refugiindu-se cu Pruncul Iisus în Egipt.
Preaiubiții mei,
Această deșertare a Fiului lui Dumnezeu înomenit ne arată că Nașterea Sa nu doar preînchipuie, ci și poartă în Sine semnele Golgotei de mai târziu. Pruncul Dumnezeiesc înfășat în scutece și așezat în peșteră anticipă așezarea Sa în mormânt și prevestește jertfa euharistică. Dulcea îmbrățișare a Mamei către Fiul său prefigurează îmbrățișarea crucii de mai târziu, după cum arată Sfântul Epifanie al Salaminei: „Așadar o numesc cruce pe Maica Domnului, fiindcă Domnul a fost înălțat pe brațele ei întinse”. Iar Fuga în Egipt trimite cu gândul la șirul lung de persecuții din istoria Bisericii.
Totodată, Taina Nașterii și ascunderea slavei Celui Născut în trupul circumscris și vulnerabil al unui prunc ne arată modul cu totul surprinzător în care Dumnezeu alege să privească și să se apropie de omul rănit de păcat. Nașterea Domnului marchează o radicală răsturnare a ierarhiilor și valorilor umanității căzute, a cărei existență gravitează în jurul puterii, grandorii și plăcerii, „pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii” (I Ioan 2, 16). Cele nevăzute și nebăgate în seamă ale lumii devin cele mai de preț înaintea lui Dumnezeu. Nimeni din Betleem n-a avut ochi pentru a distinge în smerita fecioară ce sta să nască pe însăși Maica Domnului. Nimeni nu a avut ochi să vadă mai mult în acel Prunc, cu excepția celor trei magi veniți de departe și a unor simpli păstori locali.
Taina Nașterii ne mai arată, de asemenea, iubirea gingașă, discretă, delicată și nemărginită a lui Dumnezeu pentru om. Ne arată cum coboară Acesta după fiul Său Adam, până în genunea iadului, dându-se de bunăvoie morții, făcându-se asemenea lui pentru a-l răscumpăra și a-l trage înapoi, în cer, pentru a-l face asemenea Lui. Nimeni, niciodată nu a putut privi omul cu mai multă dragoste decât Acest Dumnezeu Care coboară din slava Sa pentru a ni se dărui nouă, la fiecare Crăciun, sub chipul unui Prunc. Nimeni, niciodată nu ar putea inventa o asemenea poveste. Dovada întrupării Sale este însuși faptul în sine, pecete indelebilă a iubirii divine necondiționate pentru făptura Sa.
Fiii și fiicele mele duhovnicești,
Lumea noastră gravitează axiologic, ca și atunci, într-o orbită a supremației. Mai-marii acesteia se înfruptă din sudoarea celor mulți, ca altădată faraon din sudoarea robilor evrei. Se concep strategii pentru făurirea unui nou Turn Babel ideologic, mai grandios decât întâiul. În pofida discursurilor pompoase și a declarațiilor despre iubire, toleranță și diversitate, lumea devine un loc tot mai ostil, tot mai rece și mai întunecat, unde mila este exilată, iar chipul spiritual al omului este deformat până la a ajunge de nerecunoscut.
Dar noi, creștinii, știm că acest aparent inexpugnabil turn al mândriei omenești a fost zguduit definitiv prin Nașterea Domnului. În pofida triumfului aparent zilnic al celui rău în lume, știm că axa duhovnicească a lumii a fost răsturnată. Și de două mii de ani încoace, de fiecare dată când vedem cerul înstelat, ne aducem aminte de noaptea sfântă și blândă a Nașterii Mântuitorului. În fiecare peșteră și în fiecare loc modest, vedem ieslea ce L-a primit pe Prunc. În cei sărmani și izgoniți, în cei declasați și alungați, îi vedem pe Fecioara Maică, purtându-și pe brațe Pruncul, și pe Bătrânul Drept Iosif, alungați de nebunia lui Irod.
Noi nu ar trebui să prețuim ce prețuiește lumea, nu adoptăm ierarhiile ei și nu urmărim scopurile ei. În ceea ce lumea numește emancipare și progres, vedem robie spirituală și compromitere a inocenței. În ceea ce lumea numește eficiență și prosperitate, vedem idolatrie și exploatare. Nu ne surprinde că lumea se închină lui Mamona și observăm că prezența creștinismului devine tot mai estompată în societate. Însă viața noastră ascunsă întru Hristos este, până la A Doua Sa Venire.
Dreptmăritori creștini,
Nevoiți fiind să trăim în această lume, ne aflăm într-o continuă strădanie de a rămâne creștini, nu doar cu numele, ci și cu fapta, cu viața. Întâmpinăm opreliști și adversitate: în societate, la școală, la locul de muncă, chiar și în familie și suntem puși la încercare în moduri care deseori ne iau prin surprindere. Avem însă nevoie de încurajare și de nădejde.
Pentru aceasta, vă îndemn, cu inimă de frate și părinte duhovnicesc, să nu ezitați să vă iubiți unul pe altul, să vă încurajați unul pe altul, să vă dăruiți unul altuia întru Hristos. Iubirea frățească ne poate ajuta să traversăm mai ușor aceste vremuri tulburi, crizele acestei lumi, dificultățile întâmpinate în viața personală sau de familie. Viața bisericească nu este completă decât acolo unde există și o comunitate, fie ea cât de mică. Participarea la Sfintele Taine – Spovedania și Împărtășirea – este esențială, dar la fel de important este să ne dăruim timpul și resursele pentru a-i ajuta și sprijini pe semenii noștri.
Prin iubire frățească înțelegem iubirea dreasă cu sare duhovnicească, iubirea aproapelui întru Hristos. Să iubim cu aceeași iubire jertfelnică pe care a manifestat-o El și să arătăm acest lucru soțului sau soției noastre, copiilor, părinților, prietenilor noștri, dar și celor înstrăinați și singuri, uitați de lume și de propria lor familie. Să cultivăm, așadar, o inimă bună, o inimă sensibilă, atentă la nevoile celui de lângă noi, la suferințele sale. Să veghem cu grijă asupra inocenței copiilor și tinerilor și să fim un sprijin în fața singurătății celor aflați la senectute.
Și astfel, cu inimă bună, străduindu-ne să rămânem oameni printre cei care au uitat să fie oameni, se va petrece negreșit și cu noi minunea cea mare a sălășluirii Pruncului Sfânt, de data aceasta în sărăcăcioasa iesle a sufletului nostru, iar tainele cerului ni se vor dezveli pentru a auzi în inimă cântarea îngerească: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Al vostru slujitor, frate și prieten, de tot binele voitor și fierbinte rugător,
† Părintele Episcop Macarie
Dată în Reședința Episcopală din Stockholm, Regatul Suediei, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2023
Pentru cei care doresc, voi merge în vizita pastorală cu icoana Nașterii Domnului în perioada 20-23 decembrie. În zona orașului Ljungby voi ajunge, în funcție de cereri, în zilele de 21-22.
Pentru programări putem vorbi după Sfânta Liturghie din această duminică sau la tel. 0761054109 ori îmi puteți scrie pe e-mail la parohia.vaxjo@gmail.com.
Cu urări de bine în Hristos Domnul, preot Laurențiu Drăghicenoiu
Începând din 1990, imediat după căderea comunismului, românii au decis să serbeze Ziua Națională de 1 Decembrie, evocând actul de autodeterminare prin care românii au unit într-un singur stat teritoriile pe care le locuiau majoritar de aproape două milenii.
Alegerea datei a fost o restituire firească, pentru că amintea de unirea tuturor românilor în propriul stat unitar și independent. Românii vorbeau aceeași limbă, aveau aceeași credință și au așteptat secole pentru împlinirea acestui ideal național: unirea politică într-un stat de sine stătător.
Cu mențiunea importantă, subliniată și de acad. Ioan-Aurel Pop, că, în data de 1 Decembrie, nu serbăm doar unirea Transilvaniei cu România, ci chiar formarea României întregite, în urma mai multor acte de autodeterminare din 1918 – ale românilor din Basarabia, din Bucovina, din Transilvania, din Banat, din Crișana și Maramureș.
„Actele românilor de la 1918 au fost pe deplin legale și democratice, fapt pentru care au și fost recunoscute de către comunitatea internațională”, scrie Președintele Academiei Române.
„Iar dacă unii se mai îndoiesc de dreptatea istorică făcută la 1 Decembrie 1918, nu au cuvânt să o facă. Istoria a demonstrat justețea deciziilor de unire, în condițiile deținerii majorității (absolute sau relative) demografice de către români în toate provinciile unite la 1918. România nu a luat «țările Țării» de la nimeni pe nedrept, nu a acaparat părți de țări străine, ci a adunat la un loc vechile țări românești de care vorbea Nicolae Iorga.”
Savantul citat de acad. Ioan-Aurel Pop scria că, „în timpurile cele vechi, românii nu făceau nici o deosebire în ceea ce privește ținuturile pe care le locuiau; pentru dânșii, tot pământul locuit de români se chema Țara Românească. Țara Românească erau și Muntenia, și Moldova, și Ardealul, și toate părțile care se întindeau până la Tisa chiar, toate locurile unde se găseau români”.
Biserica Ortodoxă Română a avut, de-a lungul istoriei, un rol crucial în păstrarea unității de credință, de limbă și de neam a românilor.
„Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă şi cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, Basarabia şi Bucovina”, transmitea Părintele Patriarh Daniel în Anul Centenar al Marii Uniri.
Parohia Ortodoxă Română din Växjö / Rumänsk-ortodoxa kyrkoförsamlingen i Växjö 