Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord – filiala din Parohia Växjö

În urma dezvoltării activității parohiale, cu mila lui Dumnezeu vom continua activitățile pilot desfășurate până acum după cum urmează:
PROGRAMUL CATEHETIC – coordonator: preot Laurențiu Drăghicenoiu
Acest program este dedicat tuturor celor care doresc să se boteze, precum și oricărui creștin ortodox deja botezat care dorește să își aprofundeze credința. Fiecare dintre noi are nevoie de adâncirea cunoașterii credinței noastre potrivit Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții proprie întregii Biserici, pentru a putea depăși mai cu seamă stadiul improvizațiilor sau tendințelor superstițioase la care se rezumă, din păcate, o parte dintre creștini.
În cadrul programului catehetic pentru tineri face parte și cateheza pentru tinerii care doresc să se căsătorească, precum și pentru cei căsătoriți care doresc să cunoască princiipiile creștine care stau la baza familiei creștine. Acesta este esențial pentru cunoașterea valorilor autentice familiale, potrivit învățăturii lui Hristos, prin care omul poate avea cu adevărat „viață, și încă din belșug” (Ioan 10, 10).
CURS DE LIMBA ROMÂNĂ PENTRU COPII – coordonator: Ana Simionescu
Cu mulțumiri doamnei învățătoare Ana Simionescu pentru ajutorul în inițializarea programului pilot „Curs de limba română pentru copii”, vom continua desfășurarea acestui program cu ajutorul lui Dumnezeu.





Acesta reprezintă o alternativă a programului desfășurat în școlile suedeze, dar care, din păcate, în numeroase cazuri nu întrunește cvorum sau este amânat din lipsă de cadru profesional calificat.
Nădăjduim să fie de folos pentru copiii și părinții care doresc să păstreze nu doar identitatea românească, dar și capacitatea copiilor de a se dezvolta corespunzător. Este cunoscut faptul că cei care nu cunosc bine limba maternă nu pot cunoaște nicio altă limbă străină la un nivel corespunzător.
Prin urmare, și pentru a înțelege credința și viața bisericească în cadrul parohiei noastre, este necesară cunoașterea cât mai bună a limbii și a culturii române.
CURS DE ȘAH PENTRU COPII – coordonator: Antonie Drăghicenoiu

Cursul este dedicat copiilor începând cu vârsta de 5 ani, având deja în componență astăzi tineri de până la 15 ani, dar pot fi prezenți tineri și de alte vârste. Coordonatorul programului în prezent este Antonie Drăghicenoiu (15 ani), care urmează programa cursului la care a participat în cadrul Kulturhuset și dorește să împărtășească experiența câștigată acolo pentru începători și jucătorii de nivel mediu.
În măsura în care programul va avea succes ne vom strădui să extindem colaborarea parohiei noastre în acest sens și cu profesori de nivel profesionist de la Kulturhuset. Vor fi organizate concursuri cu premii și înscrieri la competiții locale și regionale.
ORA DE DESEN – coordonator: prezbitera Oana Drăghicenoiu
Aceasta este o alternativă pentru cei mai mici, care încă nu pot face parte din clubul micilor șahiști, dar și pentru cei care nu sunt preocupați de șah în general. Cursul va fi coordonat de prezbitera Oana Drăghicenoiu, absolventă a cursurilor de licență și master ale Universității Naționale de Arte din București, secția pedagogie.
Pe măsură ce activitățile noastre vor lua amploare, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin bunăvoința tuturor celor implicați, aceste cursuri vor putea constitui o frumoasă activitate formativă pentru tinerii de toate vârstele, abordând diferite tematici și tehnici artistice.
Domnul să ne ajute tuturor spre tot binele!
Cu îmbrățișare în Hristos Cel Înviat,
Preot Laurențiu Drăghicenoiu
