Pentru că în duminica trecută ne-am întâlnit pentru a discuta statutul parohiei noastre în fața autorităților suedeze, se cuvine să cercetăm în această cateheză online care este statutul comunității noastre în Biserica Ortodoxă Română din care facem parte. Ne vom opri în această cateheză nu doar în aspectele legale, care vor fi anexate ca atare, despre parohie, preotul paroh, adunarea parohială, consiliul și comitetul parohial ș.a., ci și asupra încadrării acestora în contextul evoluția dezvoltării Bisericii noastre de-a lungul timpului, prin câteva repere istorice, culturale și liturgice. 

Este important să știm moștenirea pe care ne-au lăsat-o cu trudă, cu jertfă și uneori cu sânge înaintașii noștri. Suntem tributari transilvănenilor pentru statutul BIsericii Ortodoxe Române din Transilvania, pe care Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna l-a întocmit în 1868. Principiile acestui statut vor sta la baza statutelor de organizare ale Bisericii Ortodoxe Române, din 1925 și din 1948, principii prezente și în cele ce au urmat până azi – cel mai recent publicat în februarie 2020. Trebuie să fim conștienți de ceea ce avem pentru a nu pierde din inconștiență lucrurile bune care s-au clădit cu greu. Iar pe de altă parte, este important să fim conștienți de ce putem înfăptui împreună cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuire și pentru binele comun. Dumnezeu să ne ajute tuturor spre tot lucrul cel bun!

Repere scrise, suport pentru discuții

„În practica noastră actuală, proscomidia se săvârşeşte înainte de Liturghie, în altar şi numai de către preoţi. Participarea mirenilor la ea se reduce – aceasta nu pretutindeni – la prescura pe care ei o dau personal sau uneori „indirect” printr-o terţă persoană, împreună cu pomelnicul „pentru cei vii” şi „pentru cei morţi”.

Din punct de vedere teologic, proscomidia apare ca ceva deosebit prin slujba ei, care este o aducere simbolica a jertfei. Pregătirea pâinii euharistice se face ca fiind înjunghierea Mielului, iar turnarea vinului în potir ca scurgerea sângelui şi a apei din coasta lui Hristos cel răstignit ş.a. Totuşi, întreaga orânduire simbolică, destul de complexă, nu înlocuieşte Liturghia, ci este o pregătire.

Apare inevitabil întrebarea: care este sensul acestor simboluri ? Care este legătura dintre aducerea de jertfa, oarecum «premergătoare”, şi aducerea care reprezintă esenţa Euharistiei? Pentru înţelegerea Liturghiei, întrebările acestea au o valoare covârşitoare, în timp ce în teologia noastră şcolară ele sunt ignorate; în ceea ce-i priveşte pe liturgişti, răspunsul lor se reduce la o explicare ce nu spune nimic, recurgând la un „simbolism” pe care-l socotesc propriu slujirii divine. Liturghia însă, în esenţa ei, înrădăcinată în întruparea lui Dumnezeu şi descoperită în împărăţia lui Dumnezeu venită în putere, respinge şi exclude simbolul care este opus realităţii. Totuşi, în fiecare zi de-a lungul secolelor, mii de preoţi, tăind în chip de cruce pâinea euharistică, pronunţă – şi credem că o realizează cu evlavie şi cu credinţă – cuvintele sfinte: „Junghie-Se (adică se aduce jertfa) Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”…

Ce înseamnă aceasta? Este numai „un simplu simbol” în care „de fapt” nu se produce, nu se săvârşeşte nimic, care nu reprezintă nici o „realitate”? Atunci putem întreba din nou: de ce mai e nevoie de ea? Intrucât proscomidia se săvârşeşte în singurătatea altarului, în afara prezenţei mirenilor, explicaţia motivării nu poate fi nici pedagogică şi nici educativă. Şi dacă este aşa, atunci e necesar să lămurim această problemă, deoarece de ea depinde înţelegerea adevărată a Euharistiei şi a aducerii jertfei ce se săvârşeşte în ea.”

Alexander Schmemann

Suport pentru lectură și discuții: