Cateheză – Despre Sfinții Împărați Constantin și Elena

Într-o lume a persecuțiilor asupra creștinilor și a blamării lui Hristos prin orice mijloace, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a fost cel care și-a asumat credința fără să se rușineze și ducând-o mai departe, a făcut din credința în Hristos o virtute pentru mediul social în care a trăit. Cunoaștem că Sfântul Constantin cel Mare a dat edictul de la Milan prin care a fost dată libertate creștinilor, dar activitatea lui de binefacere, nu doar pentru creștini, dar pentru toți cetățenii imperiului, depășește cu mult acest gest.

Modul lui de a conduce a făcut ca, privind acum, după 1700 de ani, să înțelegem că nu personalitatea lui, deși remarcabilă, a adus o pace și o stabilitate, atât în stat, cât și în Biserică, prin credința lui și a mamei sale, Sfânta Elena. Prin viața și prin activitatea lor, lumea a fost binecuvântată prin îndemnuri personale, dar mai cu seamă legislative de a ajuta pe cei în nevoi, de a apăra copiii și familia, atât a cetățenilor, cât și a sclavilor. Iar pentru aceștia din urmă, Sfântul Constantin a îndemnat la eliberarea lor, urmând Îndemnul Sfântului Apostol Pavel în Epistola către Filimon: „căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos” (1 Corinteni 7, 22).

De aceea sunt numiți „întocmai cu Apostolii”, pentru că au dus facerea de bine potrivit credinței lui Hristos, după posibilitățile vremii, până la marginile imperiului și dincolo de acesta, în duh de pace și libertate de alegere, respectând chipul lui Dumnezeu în om din orice semen. Sfinții Împărați s-au dedicat cu toată inima înnobilării vieții omenești prin Hristos, după cum mărturisește Sfântul Constantin: „de aceea eu ţi-am oferit sufletul meu curat, cu dragoste şi frică, pentru că te iubesc cu adevărat şi cinstesc puterea Ta, pentru că Mi-ai arătat prin semne şi Mi-ai întărit credinţa”.

Vom urmări în căutările noastre sintezele realizate de mai mulți profesori universitari în cadrul unei colecții de studii realizate în anul omagial 2013, an dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena: 

Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii, Editura Cuvântul Vieții, București 2013.

Repere scrise, suport pentru discuții

Cateheză – despre Sfânta Proscomidie


„În practica noastră actuală, proscomidia se săvârşeşte înainte de Liturghie, în altar şi numai de către preoţi. Participarea mirenilor la ea se reduce – aceasta nu pretutindeni – la prescura pe care ei o dau personal sau uneori „indirect” printr-o terţă persoană, împreună cu pomelnicul „pentru cei vii” şi „pentru cei morţi”.

Din punct de vedere teologic, proscomidia apare ca ceva deosebit prin slujba ei, care este o aducere simbolica a jertfei. Pregătirea pâinii euharistice se face ca fiind înjunghierea Mielului, iar turnarea vinului în potir ca scurgerea sângelui şi a apei din coasta lui Hristos cel răstignit ş.a. Totuşi, întreaga orânduire simbolică, destul de complexă, nu înlocuieşte Liturghia, ci este o pregătire.

Apare inevitabil întrebarea: care este sensul acestor simboluri ? Care este legătura dintre aducerea de jertfa, oarecum «premergătoare”, şi aducerea care reprezintă esenţa Euharistiei? Pentru înţelegerea Liturghiei, întrebările acestea au o valoare covârşitoare, în timp ce în teologia noastră şcolară ele sunt ignorate; în ceea ce-i priveşte pe liturgişti, răspunsul lor se reduce la o explicare ce nu spune nimic, recurgând la un „simbolism” pe care-l socotesc propriu slujirii divine. Liturghia însă, în esenţa ei, înrădăcinată în întruparea lui Dumnezeu şi descoperită în împărăţia lui Dumnezeu venită în putere, respinge şi exclude simbolul care este opus realităţii. Totuşi, în fiecare zi de-a lungul secolelor, mii de preoţi, tăind în chip de cruce pâinea euharistică, pronunţă – şi credem că o realizează cu evlavie şi cu credinţă – cuvintele sfinte: „Junghie-Se (adică se aduce jertfa) Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”…

Ce înseamnă aceasta? Este numai „un simplu simbol” în care „de fapt” nu se produce, nu se săvârşeşte nimic, care nu reprezintă nici o „realitate”? Atunci putem întreba din nou: de ce mai e nevoie de ea? Intrucât proscomidia se săvârşeşte în singurătatea altarului, în afara prezenţei mirenilor, explicaţia motivării nu poate fi nici pedagogică şi nici educativă. Şi dacă este aşa, atunci e necesar să lămurim această problemă, deoarece de ea depinde înţelegerea adevărată a Euharistiei şi a aducerii jertfei ce se săvârşeşte în ea.”


Alexander Schmemann

Suport pentru lectură și discuții:

Catehism – Învățătura de credință creștină ortodoxă

Pentru a ne întări în credință, trebuie să cunoaștem învățătura de credință a Bisericii noastre. Este de folos să știm în amănunt frământările pe care Biserica le-a avut pe diferite teme legate de învățătura de credință. Hristos Însuși spunea celor care nu credeau în înviere: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29). De aceea se cade să citim și să adâncim cunoașterea atât în Sfintele Scripturi, cât și în învățătura Bisericii, care este lucrarea Duhului Sfânt în lupta cu ereziile și puterea lui Dumnezeu în dreapta lui slăvire.

Învățătura de credință nu este o colecție de norme prin care să se dicteze viața creștinului, ci cuprinde criteriile prin care creștinul se poate feri de căderile în stânga sau în dreapta drumului credinței, după cum a fost descoperit prin Scriptura și prin viața și învățătura Sfinților Părinți, pentru a nu cădea în prăpastia înșelării, a părerii de sine și a ereziei. Hristos a poruncit Apostolilor Săi: Mergând învățați toate neamurile (Matei 28, 19) și ne-a îndemnat pe toți: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide (Matei 7, 7-8).

De aceea, în cărțile pe care le puteți accesa mai jos, găsiți îndemnuri din Învățătura de credință creșntină ortodoxă editată de Patriarhia Română, precum și o Călăuză în credința ortodoxă scrisă de Părintele Cleopa Ilie, cu multe răspunsuri la întrebările pe care le avem cu toții, atât despre învățăturile despre Biserica lui Hristos, cât și despre viața noastră creștină a fiecăruia.

Învățătura de credință creșntină ortodoxă editată de Patriarhia Română:



Călăuză în credința ortodoxă scrisă de Părintele Cleopa Ilie:

Aceeași carte a părintelui Cleopa o gasiți mai jos și cu linkuri de cuprins pentru o mai ușoară accesare a subiectelor care vă interesează: