Candela de duminică nr. 80/5.09.2021

Suntem puși în fața unei aparente dileme: să iertăm și noi pe cei care ne sunt nouă datori sau nu. Mulți ar spune că răspunsul este clar, mai ales după ce am ascultat sau am citit Evanghelia de astăzi, se cade să iertăm. Și totuși, pentru că nu facem așa de fiecare dată, rămâne o dilemă, o necunoscută în ecuația noastră interioară. Ne-am însușit noi îndemnul Evangheliei astfel încât să nu ne putem această problemă? Atunci înseamnă cu nu mai judecăm ce spun sau ce fac ceilalți, nu mai osândim, nu mai considerăm că ceilalți sunt vinovați pentru eșecurile noastre. Dacă iertăm, atunci nu mai contorizăm, nu mai controlăm, nu ne mai interesează atât de mult cei din jur, ci mai ales ceea ce suntem și facem noi înșine. Altfel, avem de suferit, pentru că atragem judecata pe care noi o facem asupra altora, chiar asupra vieții noastre. Să urmăm lui Dumnezeu, Cel Care ne iartă, doar pentru că Îi cerem! Altfel, cădem în viclenie și, deși iertați, nu iertăm, deși nejudecați, judecăm, deși neosândiți, osândim. Să ne asemănăm, așadar, Celui pe Care Îl rugăm să ne ierte, de fiecare dată când spunem Tatăl nostru, și să ne îndepărtăm de asemănarea cu cel de care ne rugăm Tatălui să ne izbăvească, adică de cel viclean.

Preot Laurențiu Drăghicenoiu