Candela de duminică nr. 83/26.09.2021

Duminica Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
(Ev. Luca 5, 1-11)

„Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.”

De multe ori Domnul îngăduie să avem lipsă, pentru a ne îndestula mai apoi în viață, dar mai cu seamă în credință. Nu este mereu momentul pentru a primi, dar este mereu vremea pentru a avea încredere în Dumnezeu. Cu răbdare vom primi toate cele nădăjduite și mult mai mult decât atât, ne vom umple de îndestularea sufeltească, pe care doar Domnul o poate da. Apostolii au pescuit astăzi din belșug, la îndemnul Mântuitorului, după ce înainte nu prinseseră nimic o noapte întreagă. Urmarea acestei pescuiri minunate nu a fost dorința lui Petru și a celorlalți de a îi cere lui Hristos să fie pescar, ci aceea a pescarilor de a-L urma și de a deveni asemenea Lui. Așa să fie și pentru noi, ca orice bucurie și îndestulare să fie un prilej de a-i urma Domnului prin milostenie, iubire, iertare, pocăință și toate faptele credinței!

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Duminică, 26 septembrie, nu se ține slujbă

Doamne ajuta tuturor! Îmi cer iertare, dar nu voi putea sluji astăzi, m-am trezit cu o tuse seacă și, deși m-am testat zilele trecute și testul este negativ, cred că este potrivit să nu vin astăzi. Am pregătit totul sa vin, dar tusea s-a accentuat. Mă iertați și să ne pomenim unui pe alții în rugăciune – va îndemn să faceți astăzi Acatistul Domnului Iisus Hristos.
Cu gânduri bune și nădejde în Domnul spre binele tuturor,
pr. Laurențiu Draghicenoiu

Candela de duminică nr. 82/19.02.2021

Editorial la Duminica după Înălțărea Sfintei Cruci (Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1)

„Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” 

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit întreaga lume și ne-a cerut un singur lucru: mântuirea sufletului. Lumea este un dar pentru noi toți și nu un câștig. Singurul nostru câștig este mântuirea, dobândirea harului lui Dumnezeu, folosirea monedei iubirii pentru a înmulți harul din noi și din ceilalți. Pentru că a stăpâni lumea se poate face doar prin binecuvântarea lui Dumnezeu, după cum a rostit El Însuși la facerea lumii. Iar fără binecuvântarea lui Dumnezeu devenim hoți, tâlhari, tirani față de lume și față de aproapele, riscând să pierdem din suflet pe cât câștigăm din lume. Să nu ne rușinăm să împlinim poruncile lui Dumnezeu și să îndrăznim să Îl mărturisim prin iubirea, credința și nădejdea noastră în El. Să ne rușinăm mai degrabă de păcat și de tot ce este urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca și El să nu Se rușineze de noi la Judecată. Aceasta, dacă vrem să ne apropiem de Dumnezeu, căci Domnul Însuși spune: „Oricine voiește…”

Preot Laurențiu Drăghicenoiu

Hramul parohiei noastre 2021 – Înălțarea Sfintei Cruci și Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Cea cu har dăruită”

Slavă Domnului pentru toate și mai cu seamă pentru bucuria pe care am avut-o astăzi, de hramul parohiei noastre, când am fost împreună în rugăciune, sărbătorind hramul familiei noastre euharistice.
Le mulțumim tuturor care au avut inima plină de bucuria de a fi în împreună-rugaciune înaintea Domnului, urmând îndemnul Lui: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).
Mulțumim tuturor celor care s-au ostenit pentru hram, celor care au adus bunătăți pentru agapă, celor care au donat pentru flori și celor care s-au jertfit dis-de-dimineața cu împodobirea sfintelor icoane, cu precădere dnei Justiniana-Claudia și dlui Doru Ion Bucei. Am văzut lumina bucuriei din inimile tuturor, asemenea lui Petru care a exclamat înaintea Luminii dumnezeiești: „Doamne, bine este să fim noi aici”. Domnul să vă răsplătească tuturor după mare mila Lui!

Candela de duminică nr. 81/ 12.09.2021 – Hramul parohiei noastre

„După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului,
ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”(Ioan 3, 14)

Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ev. Ioan 3, 13-17)

Hramul parohiei noastre, Înălțarea Sfintei Cruci, este un prilej minunat ca în fiecare an să ne amintim și să sărbătorim posibilitatea dobândirii vieții veșnice prin Răstignirea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Toate le-a făcut Hristos pentru noi, din iubire, fără să ceară altceva decât să ne îndreptăm ochii trupești și sufletești la El, acolo, pe Cruce, și să putem primi puterea de a înainta pe calea mântuirii, pe calea Învierii. Calea Crucii este calea Învierii, pentru că din iubirea jertfelnică se naște viața, iar prin Jertfa Domnului ne naștem spre Învierea Lui, spre viața cea veșnică. Iată scopul Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului, din iubirea Lui Dumnezeu pentru lume se naște Jertfa, iar din Jertfă se naște Viața: Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. (Ioan 3, 16). Să ne ajute Domnul să ne învrednicim cu toții de viața care vine prin Sfântă Crucea Sa, AMIN!

Duminică, 12 septembrie, sărbătorim hramul parohiei noastre pentru Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie)

Pentru pregătirea duhovnicească pentru hram, vă aștept cu dragă inimă la Sfânta Spovedanie (de la ora 9.00) și la Sfânta Împărtășanie, să ne ospătăm mai-nainte de toate în Hristos, Domnul.

Anul acesta, Preasfințitul Părintele nostru Episcop Macarie al Europei de Nord nu va putea veni, dar ne-a comunicat faptul că ne va bucura până la Crăciun cu vizita sa pastorală.

După Sfânta Liturghie, vom avea activități cu cei mici și agapa frățească de hram pentru care ne vom strădui să aducem, cu ce putem fiecare, bucurie unii celorlalți în numele lui Hristos.

Să ne vedem cu bine și Domnul să ne ajute să ne bucurăm ca familie duhovnicească spre dobândirea harului Său!

Candela de duminică nr. 80/5.09.2021

Suntem puși în fața unei aparente dileme: să iertăm și noi pe cei care ne sunt nouă datori sau nu. Mulți ar spune că răspunsul este clar, mai ales după ce am ascultat sau am citit Evanghelia de astăzi, se cade să iertăm. Și totuși, pentru că nu facem așa de fiecare dată, rămâne o dilemă, o necunoscută în ecuația noastră interioară. Ne-am însușit noi îndemnul Evangheliei astfel încât să nu ne putem această problemă? Atunci înseamnă cu nu mai judecăm ce spun sau ce fac ceilalți, nu mai osândim, nu mai considerăm că ceilalți sunt vinovați pentru eșecurile noastre. Dacă iertăm, atunci nu mai contorizăm, nu mai controlăm, nu ne mai interesează atât de mult cei din jur, ci mai ales ceea ce suntem și facem noi înșine. Altfel, avem de suferit, pentru că atragem judecata pe care noi o facem asupra altora, chiar asupra vieții noastre. Să urmăm lui Dumnezeu, Cel Care ne iartă, doar pentru că Îi cerem! Altfel, cădem în viclenie și, deși iertați, nu iertăm, deși nejudecați, judecăm, deși neosândiți, osândim. Să ne asemănăm, așadar, Celui pe Care Îl rugăm să ne ierte, de fiecare dată când spunem Tatăl nostru, și să ne îndepărtăm de asemănarea cu cel de care ne rugăm Tatălui să ne izbăvească, adică de cel viclean.

Preot Laurențiu Drăghicenoiu