Candela de duminică nr. 73/27.06.2021

  · „Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.” (Matei 19, 30)

Socotim de multe ori că înțelegem lucrurile, că suntem înțelepți și îi cunoaștem pe ceilalți atât de bine încât putem să afirmăm despre ei multe, vrute și nevrute. Mai puțin însă știm dacă ne cunoaștem pe noi înșine cu adevărat. Câți dintre sfinți nu au suferit prigoană de la cei apropiați ai lor, mărturisind pe Hristos și iată că Hristos i-a mărturisit pe ei înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, cinstindu-i în Biserica Sa. Totuși, în vremea lor, mulți dintre acești sfinți au fost considerați ca fiind ultimii dintre oameni, și ei înșiși nu s-au îndreptățit pentru a nu fi mărturisiți de oameni, ci doar de Dumnezeu. Nu modelul lumesc l-au avut înainte, ci pe Hristos, Care i-a îndemnat, ca și pe fiecare dintre noi, să își ia crucea și să-I urmeze, iubindu-L pe El mai mult decât orice și oricine pe lume, pentru că în iubirea de Dumnezeu se împlinesc toate celelalte iubiri. Ne aflăm în Duminica Tuturor Sfinților, când cinstim pe toți cei în care Duhul Sfânt, Cel Care S-a pogorât duminica trecută, a rodit însutit. Scopul vieții creștinului este dobândirea Duhului Sfânt, spune Sfântul Serafim de Sarov, și sfinții sunt cei în care acest lucru s-a împlinit deplin. Sfinții sunt Evanghelia trăită și citindu-le viețile vedem harul lui Dumnezeu strălucind și lucrarea lui Dumnezeu împlinindu-se, atât spre folosul lor, cât și al tuturor oamenilor care caută lucrarea mântuirii. Este o mare binecuvântare să căutăm învățăturile și viețile sfinților și să îi cinstim, rugându-i să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu. În acest fel cunoaștem lucrarea harului lui Dumnezeu în multe situații care ne sunt și nouă familiare și învățăm că nu trebuie să ne încredem doar în noi înșine, ci să ne încredințăm lui Dumnezeu și lucrării Lui pline de har și de binefaceri nebănuite. Desigur este nevoie să ne luăm crucea, pentru că „multe sunt necazurile drepţilor”, dar după cruce, urmează și învierea: „şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.” (Psalmi 33, 18). Să ne ajute tuturor Dumnezeu pentru rugăciunile tuturor sfinților Săi! Amin.

Pr. Laurențiu Draghicenoiu

Candela de duminică nr. 72/20.06.2021

„Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său” (Ioan 7, 38)

Astăzi este ziua de naștere a Bisericii și este ziua în care primim pe Duhul Sfânt, în care ne înnoim duhovnicește și ne umplem de Viață. Iată, ni se oferă Apa Vie, cea care liniștește setea sufletului nostru, o sete ce nu poate fi ostoită de nimic lumesc. Sunt momente în viață când ne risipim în cele ale vieții, dar avem și clipe în care ne trezim cu ardoare întru această sete de Viață pe care știm că nimic din viața celor trecătoare nu o poate liniști. 

Sfinții Apostoli au primit Duhul Sfânt în Ierusalim la 50 de zile de la Înviere, în vremea în care evreii sărbătoreau Cincizecimea după tradiția lui Moise. Tradiția iudaică celebra ziua în care poporul ales primise tablele Legii pe Muntele Sinai și a asociat acestei sărbători vremea recoltei, primind și numele de „sărbătoarea secerișului”. 

Paștele iudaic, ce semnifica trecerea de la robia egipteană la libertate, și-a împlinit prefigurarea Învierii, adică a trecerii de la moarte la Viață. Iar Cincizecimea, care semnifica primirea Legii lui Moise pe tablele de piatră, acum, de Pogorârea Duhului Sfânt, semnifică primirea Legii celei Noi pe tablele inimii, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Sunteți scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii” (II Corinteni 3, 3). 

Pentru fiecare dintre noi aceste sărbători sunt  asumate personal la intrarea în credința lui Hristos, la săvârșirea Botezului. Învierea Domnului ne-o asumăm prin întreita afundare în apa sfințită – „nașterea din apă și din Duh” (Ioan 3, 5). Prin primirea Duhului suntem pecetluiți cu pecete dumnezeiască în Cincizecimea personală pe care o primim la Mirungere – Taina care se săvârșește în cadrul rânduielii Botezului -,
când suntem unși cu Sfântul și Marele Mir și prin care primim „pecetea darului Duhului Sfânt”. Desigur, Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă și în traistă, după vorba proverbului românesc. Așadar, ce facem noi cu harul primit depinde și de modul în care viețuim, de voința și jertfa noastră pentru ostoirea setei sufletești prin adăparea din Apa Vie, la care Dumnezeu ne cheamă în fiecare zi cu darul iubirii Sale.

Candela de duminică nr. 71/13.06.2021

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

Suntem în Duminica a 7-a după Învierea Domnului, dedicată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, și ne aflăm în perioada de sărbătorire a Înălțării Domnului. În duminicile de după Înviere, avem mărturie în Sfânta Evanghelie despre adeverirea Învierii lui Hristos, așa cum am avut în Duminica Tomii și a Mironosițelor, precum și de subliniere a dumnezeirii Domnului nostru Iisus Hristos ca Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, după cum s-a întâmplat în Duminica samarinencei și a vindecării orbului din naștere și după cum se întâmplă și astăzi, prin prăznuirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. 

Îl preaslăvim pe Hristos și îl recunoaștem ca Fiu al lui Dumnezeu prin credință și mărturisire, după cum rostim în Crez, numit și Simbolul de credință, cel al cărui conținut, referitor la persoana Tatălui și cea a Fiului din Sfânta Treime a fost redactat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Acest sinod a fost convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, pentru a lămuri adevărul de credință în fața provocărilor ereticilor care Îl reduceau pe Hristos la o simplă creatură, încercând să acomodeze taina dumnezeiască rațiunilor omenești. 

Părinții ne spun că erezia poate fi o problemă de învățătură, dar mai întâi de toate este o problemă duhovnicească, o statornicie a mândriei care se pune pe sine înaintea Descoperirilor dumnezeiești și a vieții smerite în care Duhul Sfânt se manifestă. 

Când avem încercări ale credinței noastre și aruncăm în urechile celorlalți „bârfe” despre Dumnezeu ori despre ceilalți, devenim vinovați de aceste două lucruri, de neștiință și de înfumurare. Să nu fie! Să începem prin a tăcea, fără a face presupuneri, precum ereticii. Să căutăm lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră și a celorlalți și ferindu-ne de închipuirile care îndepărtează pe om de Adevăr. Dumnezeu este „Cel Ce este” (Ieșire 3, 14) și nu este un Dumnezeu al presupunerilor, ci al descoperirilor. Cunoașterea Lui se face prin relație directă, prin rugăciune și viețuire în El, prin gustarea directă a bucuriei depline prin care El Se dăruiește.

a

Candela de duminică nr. 70/6.06.2021



„Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” (Ioan 9, 33)

HRISTOS A ÎNVIAT! Suntem în Duminica a șasea după Paști, în care se citește pericopa evanghelică despre vindecarea orbului din naștere de către Hristos (Ioan 9, 1-38). De asemenea, este prima duminică din luna iunie, dedicată părinților și copiilor de către Patriarhia Română. 

Este o duminică în care ni se pune întrebarea, în ce măsură vedem, ce anume vedem, ce alegem să vedem și unde ne îndreptăm privirile în toată vremea? Hristos ne atrage atenția de multe ori în Sfânta Evanghelie despre ce înseamnă vederea și interpretarea ei: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” (Matei 7, 1-3). 

Așadar, există o vedere spre interior, spre sinele nostru și una spre exterior, spre lume și spre ceilalți. Este mai ușor să fugim de vederea sinelui nostru și să privim spre ceilalți, convinși de faptul că nimeni nu ne vede pe noi așa cum suntem. Dar fuga este zadarnică și ne mințim pe noi, ca și pe ceilalți, ajungând chiar să credem în propria amăgire: „Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 41). Fără Dumnezeu, însă, nu putem ieși din această amăgire, fiindcă fără El nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Începutul vederii este conștientizarea propriei stări sufletești și mărturisirea prin care arătăm cu degetul bârna din ochii noștri lui Hristos, cerându-i să ne izbăvească de rana ei. Iar Hristos curățește rana prin dezlegarea Spovedaniei și pune alifie din Însuși Trupul și Sângele Său, astfel încât, spălându-ne prin pocăință, să ne vindecăm vederea și să vedem Lumina Lui. Așa să ne ajute Domnul tuturor!