Candela de duminică nr. 56/21.02.2021

Mulțumim Domnului pentru toate! Mulțumim tuturor pentru împreună-slujirea Sfintei Liturghii, Domnul să vă bucure și să vă miluiască pe fiecare după trebuință!

Atașăm foaia parohială pentru această săptămână, din care redăm mai jos editorialul despre Evanghelia zilei, scris din inimă pentru inimă, valabil deopotrivă pentru fiecare dintre noi:

Iată că am ajuns în perioada Triodului, când începem pregătirea sufletească și trupească pentru sărbătorirea Pătimirilor și a Învierii Mântuitorului. Deși această pregătire este percepută în general mai ales o dată cu începutul Postului Mare, iată că Biserica începe primenirea noastră duhovnicească mai dinainte, vreme de trei săptămâni. Prima săptămână este dedicată pildei vameșului și fariseului, pentru a pune început bun pocăinței noastre, adică întoarcerii noastre lăuntrice către Dumnezeu. Dar de ce este nevoie să ne întoarcem la Dumnezeu, oare nu credem în El? Oare nu ne rugăm și venim la Biserică, de ce este această pildă de actualitate în toată vremea? Ei bine, mulți spun, chiar și în scaunul Spovedaniei: n-am omorât pe nimeni, n-am furat, sunt un om bun, nu am ce să mărturisesc. Iată cât de asemănător este acest discurs cu cel al fariseului: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preadesfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.” De ce este asemănător? Pentru toate acele „nu”-uri sunt de fapt comparații cu alții: n-am omorât pe nimeni – ca alții; n-am furat – spre deosebire de alții care vin și au ce mărturisi, și așa mai departe. Unii chiar au impresia că cei care vin des la spovedanie fie sunt păcătoși care fac mereu păcate strigătoare la cer, fie sunt naivi și au complexul vinovăției, astfel că simt mereu nevoia să spună preotului lucruri nesemnificative. Dacă ar fi așa, atunci Sfântul Apostol Pavel, care se considera cel dintâi dintre păcătoși, era un vameș spre deosebire de cei care n-au ce mărturisi. Ei bine, ce măreț lucru ar fi să fim și noi astfel de vameși, ca Sfântul Apostol Pavel, având mereu conștiința păcatului și sensibilitatea sfințeniei. Pentru că aceastea vin din cunoașterea de sine în raport nu cu cei păcătoși, ci cu harul Duhului Sfânt. Dacă am avea pe Duhul, am plânge pentru păcatele noastre, pentru gândurile și apoi faptele care pornesc din ele, pentru că nu sunt sfinte. Iar dacă ne credem buni, iată o dovadă că nu îl avem pe Duhul Sfânt. Care să fie atunci începutul pocăinței? Cuvintele vameșului, care ne sunt la îndemână tuturor: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”