Cateheza – Despre „Deprimarea și tămăduirea ei (2) – Despre prevenirea deprimării după învățătura Bisericii”

În cateheza trecută ne-am ocupat de leacurile împotriva deprimării, atunci când aceasta se află deja în sufletul nostru. De data aceasta vom vorbi despre cum să prevenim căderea în întristarea de tot felul, după învățătura Bisericii, consemnată în minunata lucrare a părintelui Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii, Ed. Sophia, București, 2001.. 

Vom lectura primele leacuri de prevenire a deprimării, urmând ca în catehezele următoare să le parcurgem pe toate, pentru a putea discuta și a putea reține folosul pe care îl putem avea viețuind duhovnicește. Pentru început redăm aici introducerea părintelui Spiridionos: „Ortodoxia nu se limitează doar la a vindeca boala. Se îngrijeşte în special să o preîntâmpine, folosind leacuri la fel ca şi medicina preventivă. Şi care sunt aceste leacuri de prevenire ? Să-i propună omului să nu se îngrijoreze, pentru a nu se deprima? Să se distreze şi să fie indiferent? Nu. Medicina preventivă a Ortodoxiei ne propune ceva care, la început, ne pare scandalos: întristare, îndurerare şi frică! Însă întristarea cea după Dumnezeu, îndurerarea îmbucurătoare după Dumnezeu, frica lui Dumnezeu. Propune încă, după Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, lipsirea, lăsarea şi refuzul societăţii de consum. Propune nevoinţa, postul, cumpătarea, suferirea celor rele, sărăcia, amintirea morţii, tăcerea, liniştea, lepădarea de sine, osândirea de sine. De asemenea, oferă ca mijloace profilactice credinţa şi nădejdea în mila lui Dumnezeu, dragostea, pocăinţa şi mărturisirea sau spovedania.” (Ierom. Spiridonos Logothetis, Deprimarea și tămăduirea ei…, pp. 39-40)

Să continuăm lectura, să discutăm și să ne însușim cele de trebuință sufletească și trupească:

Catehezele online au loc prin aplicația Zoom în fiecare miercuri de la orele 19.00. Pentru înscrieri: parohia.vaxjo@gmail.com