Cateheza – Despre post

Cei dintâi care au primit porunca postului au fost protopărinții noștri Adam și Eva. Neascultarea a fost desigur păcatul lor, născută din mândria insuflată de șarpele cel viclean, dar porunca de care nu au ascultat a fost aceea a nemâncării din pomul cunoștinței binelui și al răului. Era un post, pentru o vreme, pe care, dacă l-ar fi împlinit, Adam și Eva ar fi ajuns la vremea la care să poată mânca din el fără să moară. Așadar, era un post spre viață. Așa este și postul la care îndeamnă Biserica noastră de fiecare dată, un post spre viață, aici, pe pământ, dar și în ceruri. Iată un îndoit sens al postului: trupește, oprește îmbuibarea, din care se nasc tot felul de boli, și sufletește, dobândește putere de voință și curățire de patimile trupești, întărind și curățind astfel omul, trup și suflet în viața de aici și în continuare, în viața veșnică. 

Deși pare la un moment dat o limitare a libertății omului, postul este de fapt o constatare a libertății lui de voință. A fi liber înseamnă a te putea abține, dacă vrei, iar nu a face lucruri pentru că altfel nu te poți înfrâna. Prin urmare, este o dovedire a celui care se află la cârma voinței omului. Însoțit de rugăciune, postul nu este doar o performanță fiziologică, ci un demers pentru apropierea de Dumnezeu, un urcuș pentru înduhovnicirea omului și dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă cererea, mulțumirea și lauda lui Dumnezeu sunt rugăciunea sufletului, nevoința, postul, metaniile, înfrânările sunt rugăciunea trupului. 

Vom urmări în cateheza de astăzi, sinteza despre post a Pr. Lector Dr. Stelian Ionașcu, lucrarea Despre posturi, pe care o găsiți la Biblioteca de duminică de la pangar a parohiei noastre.

Repere scrise, suport pentru discuții